Tesla scade prețul pickup-ului Cybertruck din cauza vânzărilor slabe

Da mai departe!

Succesul vehiculului comercial Tesla Cybertruck este departe de previziunile șefului mărcii, Elon Musk, iar acest lucru a determinat compania să ofere diferite reduceri de preț, în funcție de versiuni și tipul mașinii.

Tesla Cybertruck poate fi cumpărat cu prețuri mai mici cu până la 2.600 de dolari, potrivit site-ului propriu, reducerea fiind aplicată într-un moment în care vânzările celui mai nou model al mărcii americane se vinde mult sub prognozele inițiale ale lui Elon Musk.

Deși estima sute de mii de exemplare vândute anual, în primii ani de la lansare, pickup-ul Tesla a înregistrat în 2024 un volum de 39.000 de untiăți vândute pe piața din SUA, potrivit datelor privind înmatriculările, după ce în trimestrul patru volumul a urcat la 13.000 de unități vândute. Vânzările din T4 au fost mai mici cu aproximativ 4.000 de untiăți față de trimestrul anterior.

Oficial, Tesla nu afișează defalcat vânzările pe modele, ci include Cybertruck, Model S și Model X într-o categorie unică, „Altele”, care totalizează în 2024 85.000 de unități. În 2023, Model S și Model X vindeau împreună 68.800 unități, astfel că e ușor să aproximăm numărul de pickup-uri vândute în 2024.

Anul 2024 este primul an complet de existență a lui Cybertruck, după ce mașina a început să fie livrată către clienți în noiembrie 2023.

Reducerile afișate pe site-ul american al Tesla încep de la 1.985 de dolari, pentru cea mai ieftină versiune, discounturile mari fiind cele aplicate mașinilor rulate. Prețul de pe site în acest moment este de 79.900 dolari, pentru versiunea All Wheel Drive și de 99.990 dolari pentru Cyberbeast.

Mașina încă mai poate fi cumpărată cu un credit fiscal de 7.500 dolari, dar anunțul lui Trump privind eliminarea subvențiilor la mașini electrice ar urma să lase mașina și fără această facilitate.

În Europa, Cybertruck nu este disponibil în acest moment pentru comenzi pe niciuna dintre piețele pe care marca este prezentă, deși compania a lansat cu fast modelul în mai multe țări. Motivul neoficial ține de imposibilitatea omologării mașinii, care nu respectă normele de siguranță rutieră.

Există deja mai multe exemplare Cybertruck înmatriculate în țările UE, inclusiv în România, multe fiind ale dealerilor Tesla pentru teste, însă situația continuă să fie neclară din punct de vedere oficial, în Europa.

Tesla Cybertruck a fost primită cu rezerve încă de la început, din cauza trăsăturilor sale care au făcut-o deopotrivă ieșită din comun, dar și indezirabilă pentru mulți dintre clienții potențiali. Forma și designul său, dar și greutatea uriașă dată de caroseria de inox foarte gros, au îndepărtat mulți clienți, iar performanțele motoarelor sale s-au dovedit a fi umbrite de consumul foarte mare, care reduce autonomia la 325 de mile, respectiv circa 500 km.

De asemenea, clienții existenți s-au lovit de probleme în procesul de reparație în service, cu costuri mari pentru reparații minore și un timp foarte mare de așteptare.

Related posts