Stellantis îşi extinde gama de modele hibride pentru a răspunde la cererea în creştere din Europa

Da mai departe!

Constructorul auto Stellantis a anunţat marţi că îşi va extinde gama de vehicule hibride accesibile, până la 36 de vehicule în Europa în 2026, în ideea de a veni în întâmpinarea cererii în creştere pentru acest tip de autovehicule, care constituie o alternativă la autoturismele cu motoare pe benzină şi la vehiculele electrice, informează Reuters.

Grupul franco-italiano-american, înfiinţat în 2021 ca urmare a fuziunii între grupul francez PSA, producătorul automobilelor marca Peugeot, şi grupul franco-italian Fiat Chrysler, a informat într-un comunicat de presă că în acest an va oferi 30 de modele hibride de-a lungul celor 14 mărci din portofoliul său, inclusiv Fiat, Peugeot, Jeep şi Alfa Romeo, şi că va lansa alte şase modele hibride în următorii doi ani.

Stellantis, care nu a precizat câte astfel de modele hibride vinde deja, a spus că decizia sa este un răspuns la înmulţirea cererilor pentru automobile hibride venite de la consumatorii din Europa. Potrivit Stellantis, vânzările sale de modele hibride în Europa au crescut cu 41% în primele şase luni ale anului.

Stellantis a subliniat că se concentrează pe comercializarea vehiculelor de tip „mild hybrid”, adică a celor care nu au un plug de încărcare şi care utilizează o baterie low-voltage de 48 de volţi, o cutie de viteze automată cu dublu ambreiaj şi un sistem de recuperare a energiei de frânare.

„Atunci când compari acest sistem cu un hibrid de tip high-voltage, ai un câştig similar în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de CO2 dar la un cost mai redus pentru consumator”, a declarat Christian Muller, vicepreşedinte Stellantis pentru regiunea EMEA. „Sistemul nostru este la fel de bun ca al altora dar la un preţ de pornire uşor mai bun”, a adăugat Muller

Tehnologia hibridă accesibilă a celor de la Stellantis oferă o autonomie de până la un kilometru în modul complet electric, comparativ cu una de aproximativ 80 de kilometri pentru tehnologia de tip plug-in hybrid a grupului franco-italiano-american. 

Related posts