Renault Nissan Mitsubishi anunță schimbările de acționariat pentru ultimul trimestru

Da mai departe!

Renault, Nissan și Mitsubishi au transmis că urmează să pună în aplicare modificările din cadrul Alianței pe care cele trei companii o formează. La începutul acestui an, șefii celor trei companii au organizat un eveniment comun, în care au anunțat schimbările pe care intenționează să le facă. În luna iulie, un acord în acest sens a fost semnat de Renault și Nissan.

Companiile membre ale Alianței Renault Nissan Mitsubishi au transmis acum un mesaj prin care confirmă că noua „schemă” în baza căreia va funcționa alianța va fi pusă în aplicare în trimestrul 4 al acestui an, după ce acordul ce stabilește liniile de colaborare dintre Renault și Nissan a fost semnat în iulie.

„Grupul Renault, Nissan Motor Co. și Mitsubishi Motors Corporation au anunțat pe 6 februarie un nou capitol al Alianței, menit să evolueze modelul lor de colaborare pentru a-l face mai agil și a-și consolida competitivitatea. Această nouă schemă pune bazele unei noi guvernări echilibrate, echitabile și eficiente, maximizând în același timp crearea de valoare pentru fiecare membru al Alianței. Acordurile definitive au fost încheiate pe 26 iulie 2023, iar tranzacția este de așteptat să se încheie în al patrulea trimestru al anului”, au transmis companiile, cel mai probabil pentru a trimite mesaje investitorilor pe acest subiect. Conform semnatarilor, tranzacțiile care sunt prevăzute de acord sunt limitate de unele condiții suspensive, inclusiv de aprobarea instituțiilor de reglementare.

Cea mai importantă modificare prevăzută de acordul dintre Renault și Nissan este cea referitoare la deținerile de acțiuni ale Renault la Nissan și de drepturile de vot ale japonezilor la Renault. Renault își va reduce, în baza acestei înețelegeri, deținerea, prin transferul unui pachet de acțiuni în portofoliul unui trust francez, care va pierde drepturile de vot din structurile de administrare a companiei japoneze, dar va păstra drepturile în materie de dividende. La finalul tranzacțiilor, Renault și Nissan vor mai deține fiecare câte 15% din acțiuni, în mod direct, și va avea fiecare drept de vot în conformitate cu aceste acțiuni. Celelalte 28,4% din acțiunile deținute de Renault la Nissan vor putea fi vândute liber „sub rezerva anumitor condiții”.

O a doua prevedere importantă este cea legată de investiția anunțată de Nissan în cadrul companiei Ampere, care va reuni afacerile cu automobile electrice ale Renault. Compania franceză se pregătește să anunțe înființarea Ampere, iar pentru anul viitor are programată listarea pe bursă a acesteia.

Related posts