Producătorul de componente auto Proma Group, din Italia, care se arătase interesat de compania germană Recaro, unul dintre cei mai cunoscuți furnizori de scaune pentru industria auto, a semnat acordul de preluare prin care își asumă investiții și repornirea activității.
Unul dintre principalii clienți ai Recaro, compania britanică Ineos, a anunțat că își poate relua producția de automobile, odată ce furnizorul de scaune va reîncepe să producă. Vestea vine imediat după ce Proma Group, o companie italiană care produce componente auto diverse, a acceptat să semneze un acord de investiții pentru salvarea Recaro, prin care devine principal acționar al companiei germane.
Vestea proastă vine, însă, pentru cea mai mare parte a angajaților din Germania, deoarece condiția pusă de Proma a fost mutarea activităților de producție în Italia, acolo unde are sediul și fabricile cumpărătorul Recaro. „Grupul Proma va păstra mai mulți angajați din departamentele de vânzări și tehnologie de la RECARO Automotive Germania, cu sediul în Stuttgart”, a transmis Proma Group, care a anunțat că repornește producția în ianuarie pentru scaunele aftermarket.
„Producția pentru scaune OEM va fi transferată în Italia”, mai spun cei de la Promo.
În același timp, unitățile de producție din America de Nord și din Japonia vor continua să funcționeze normal. „Numele RECARO este renumit în întreaga lume ca un etalon al tehnologiei industriale germane, iar Grupul Proma, un simbol al excelenței italiene în producție, este încântat de viitor și de calitatea care se va exprima pe piața de automobile datorită unirii a două companii de primă clasă”, a spus Luca Prino, CEO Proma Group.
Ineos, la fel ca ceilalți clienți ai Recaro, au fost nevoiți să-și amâne producția și să încerce să caute soluții după ce Recaro și-a declarat falimentul în luna octombrie și a oprit activitățile. „Suntem pe cale să primim din nou scaune la începutul lunii ianuarie, iar modelul Grenadier va ieși din nou de pe linia de asamblare”, a anunțat CEO-ul Ineos, Lynn Calder.