Ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme rulate, în scădere până la 67,2%, în T1 

Da mai departe!

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 3,5%, în trimestrul I din 2023, faţă de perioada similară din anul anterior, în timp ce ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate, în total înregistrări noi de autoturisme, a fost de 67,2%, în scădere cu 6,3 puncte procentuale, de la an la an.

Potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS), care citează statistica Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în primele trei luni ale acestui an, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au consemnat majorări la toate categoriile, astfel: la categoria autobuze şi microbuze – cu 25,8%, la categoria mopede şi motociclete – cu 13,1%, şi la categoria autoturisme – cu 3,2%.

În ceea ce priveşte înmatriculările noi de vehicule rutiere noi pentru transportul pasagerilor au fost înregistrate creşteri la toate categoriile, după cum urmează: categoria autobuze şi microbuze – cu 58,8%, la categoria autoturisme (+27,6%) şi la categoria mopede şi motociclete (+23,4%).

Referitor la înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor, datele INS arată scăderi la categoria autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) – cu 2,6%. În acelaşi timp, creşteri au fost la categoria autotractoare (+13,3%) şi la categoria remorci şi semiremorci (+4,8%).

Înmatriculările noi de vehicule rutiere noi pentru transportul mărfurilor au înregistrat majorări la categoriile: autotractoare (+29,8%), autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) – cu 25,1%, şi remorci şi semiremorci (+2,8%).

Faţă de trimestrul IV din anul anterior, în acelaşi interval din 2023, înmatriculările noi de vehicule rutiere au înregistrat o creştere cu 4,8% la vehiculele pentru transportul pasagerilor, respectiv cu 9% la vehiculele pentru transportul mărfurilor.

Potrivit sursei citate, vehiculele rutiere clasificate în conformitate cu normele europene de poluare, înmatriculate în circulaţie, cuprindeau, la sfârşitul trimestrului I din 2023, în proporţie de 60,3%, vehicule cu normele de poluare Euro 4, Euro 5 sau Euro 6, şi în proporţie de 11,4%, vehicule cu norma de poluare Non-Euro.

Pentru categoria autoturisme, cea mai însemnată pondere a fost deţinută de vehicule conforme cu norma europeană Euro 4, respectiv 34,8%; pentru categoria autobuze şi microbuze cele mai multe vehicule (24,7% au fost clasificate în norma Euro 3), iar pentru categoria mopede şi motociclete, cele mai multe vehicule, respectiv 27,4% au fost clasificate Non-Euro.

Totodată, vehiculele conforme cu norma europeană Euro 3 au predominat în categoria autocamioane în proporţie de 29,1%, cele conforme cu norma Euro 6 au fost preponderente pentru categoria autotractoare (38,1%), în timp ce pentru categoria vehicule rutiere pentru scopuri speciale cele mai multe vehicule, respectiv 24,6% au fost clasificate în norma Non-Euro.

Related posts