Vânzările de autovehicule electrice în 2025 sunt în creștere față de anul anterior, chiar dacă ritmul nu mai este la fel de mare ca în urmă cu 2 – 3 ani.
Europa a înregistrat un volum de 1,2 milioane de autoturisme și LCV-uri complet electrice în primele șase luni ale anului, cu un avans de aproape 25% față de perioada similară din 2024, în timp ce mașinile PHEV au crescut cu 21,6%, iar cele hibrid, cu 16 procente. La polul opus, motorizările cu combustie au scăzut cu -21,7%.
În China, pe același interval s-au vândut 3,7 milioane de vehicule electrice, creșterea fiind mult mai mare, 47,4%, în vreme ce hibridele și PHEV-urile au avansat mult mai lent. Piața din SUA a crescut mult mai lent, fiind evidentă diminuarea interesului publicului pentru vehiculele electrice în acest an. Cu un volum de 592.315 unități BEV vândute, creșterea a fost de numai 6,3%, fiind clar că nu americanii vor fi motorul creșterii de electrice la nivel global, ci chinezii, în primul rând, și europenii la o distanță rezonabilă. Pe de altă parte, este destul de stranie lipsa de interes a japonezilor pentru vehicule electrice, probabil și pe fondul unei întârzieri cunoscute a producătorilor din această țară de a-și lansa modele noi.
Cu doar 17.627 unități BEV înmatriculate în cele șase luni, Japonia este departe de avântul tehnologic al Chinei și Europei. Nici Coreea de Sud nu stă prea grozav, cu 92.700 vehicule electrice vândute în acest an, mai ales că mărcile locale au lansat o adevărată ofensivă electrică în ultimii ani. Australia sau Brazilia, piețe importante globale, au și ele sub 50.000 de BEV în acest an, mult mai multe (71.300) fiind vândute în India sau în Turcia (84.738).
În total, la nivel global (pe piețele pe care există date) s-au vândut în intervalul ianuarie – iunie 5,9 milioane de autovehicule electrice (autoturisme și LCV-uri), cu 37% mai multe decât în anul anterior, când erau înregistrate 4,3 milioane de BEV. Mașinile PHEV au totalizat 3 milioane de unități, în creștere cu 19,6%. Cu aceste cifre, finalul anului va aduce în premieră depășirea pragului de 10 milioane de autovehicule ușoare cu propulsie exclusiv electrică, un progres uriaș față de acum cinci ani când se vindeau aproximativ 5 milioane BEV.