Fondul de pensii al producătorului auto german Mercedes-Benz a vândut întreaga sa participaţie de 3,8% la Nissan Motor pentru 47,83 miliarde yeni (aproximativ 324,6 milioane dolari), au declarat marţi surse citate de Reuters.
Acţiunile Nissan au încheiat ziua cu o scădere de peste 6%, cea mai mare din iulie, după ce Mercedes-Benz anunţase că intenţionează să îşi cedeze participaţia. Vânzarea a fost realizată la un preţ de 341,3 yeni pe acţiune, cu 5,98% sub cotaţia de închidere de luni. Cererea a depăşit oferta, iar cei mai mari zece investitori au primit circa 70% din titlurile tranzacţionate.
Mercedes-Benz a precizat anterior că pachetul deţinut, transferat în 2016 către fondul său de pensii, nu era strategic, descriind operaţiunea ca ”o curăţare de portofoliu”.
Nissan şi Mercedes-Benz au refuzat să comenteze suplimentar.
Vânzarea vine într-un moment dificil pentru constructorul japonez, care a raportat pierderi de 535 milioane de dolari în trimestrul încheiat în iunie, pe fondul tarifelor şi al scăderii vânzărilor în SUA şi China.
Între timp, CEO-ul Ivan Espinosa a lansat un plan de restructurare ce prevede reducerea capacităţii de producţie globală la 2,5 milioane de vehicule până în 2027 şi închiderea a şapte fabrici.
Renault rămâne acţionarul principal al Nissan, cu 35,7% din capital, dar recent şi-a reevaluat în scădere participaţia cu 11 miliarde de dolari şi, potrivit analiştilor, va încerca treptat să îşi reducă expunerea, pe măsură ce alianţa cu Nissan îşi pierde din forţă.