Președinta asociației constructorilor auto din Germania (VDA) a cerut autorităților germane să suțină în cadrul Uniunii Europene menținerea combustibililor sintetici (e-fuels) după 2035, atunci când legislația UE urmează să interzică vânzarea de automobile cu emisii de CO2. Hildegard Muller spune că mașinile cu motorizări PHEV, dar și alte tipuri de motoare cu combustie, trebuie să fie menținute în Europa.
Hildegard Muller, președinta VDA, care reprezintă interesele celor mai mari producători auto germani, VW Group, BMW Group, Mercedes-Benz și Opel, a cerut o revizuire mai rapidă a reglementărilor privind CO2 în cadrul Uniunii Europene, potrivit unei declarații făcute publicației Automobilwoche.
Muller cere în continuare Comisiei Europene ca evaluarea planificată pentru 2026 să aibă loc în acest an, pentru ca producătorii să aibă timp să se pregătească. Șefa VDA susține că UE va trebui să acorde un rol mai important combustibililor sintetici în cadrul programului de reducere a emisiilor de CO2. Acești combustibili sunt produși prin sinteza CO2 extras din atmosferă, astfel că sunt considerați neutri din punct de vedere al emisiilor, chiar dacă prin arderea lor în motoare emit aceleași cantități de CO2 ca și motoarele cu benzină.
Hildegard Muller subliniază că UE ar trebui să reacționeze mult mai rapid pentru a nu pune presiune pe industria auto, într-un moment în care se prefigurează o nouă criză a industriei. De asemenea, Muller critică nivelul amenzilor pe care UE le va aplica producătorilor care vor depăși, la finalul acestui an, limitele de emisii stabilite anterior. Plata acestor amenzi, susține șefa VDA, ar putea împiedica alte investiții în tranziția industriei la propulsia electrică.
Președinta VDA a cerut, de asemenea, ca motorizările plug-in hybrid, care astăzi sunt văzute ca o alternativă mai populară la mașinile electrice, să poată fi vândute și după 2035, chiar dacă ele folosesc un motor cu combustie. Acest lucru ar putea fi obținut prin acceptarea combustibililor sintetici (e-fuels) în aceste motoare.
Documentația aprobată de Uniunea Europeană referitor la interzicerea mașinilor care au emisii de CO2 face referire, în urma presiunilor Germaniei, la posibilitatea de utilizare de combustibili neutri CO2, dar deocamdată nu a fost detaliată modalitatea prin care aceștia ar putea fi utilizați și cum ar putea fi oprite mașinile să fie alimentate și cu combustibili fosili.