Producția auto în Uniunea Europeană a scăzut în primul semestru din 2025 cu 2,8%, la aproape șase milioane unități, fiind afectată de obiectivele mai stricte privind emisiile, de costurile ridicate cu energia și de taxele vamale americane, se arată într-un raport publicat miercuri de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite EFE.
În schimb, producția Chinei a urcat în ritm anual cu 12,3% în primele șase luni din acest an, datorită ‘sprijinului politic și boom-ului exporturilor’ iar acum vehiculele chineze sunt responsabile pentru 6% din piața UE, reflectând ‘atât creșterea competitivității mărcilor din China cât și ponderea mai ridicată a importurilor’, informează ACEA.
Totuși, 74% din vânzările din blocul comunitar sunt mașini fabricate în UE, în timp ce exporturile UE către China au scăzut cu 42% în primul semestru din 2025.
În pofida mediului dificil din UE, Germania rămâne de departe cel mai mare producător auto european în primele șase luni din acest an, cu o pondere de 35,2% în totalul producției blocului comunitar. Germania și-a majorat producția auto cu 4,4%, depășind 2,1 milioane unități.
Și Franța a înregistrat o creștere robustă a producției, de 11,2%, iar Slovacia un avans de 8,5%.
În contrast, unele țări au raportat scăderi semnificative: Italia (33,4%), Belgia (16,5%), Spania (12%) și Suedia (10,5%). Cehia, Ungaria și România au raportat un declin moderat, între 5% și 7%.
Principalii producători auto din UE rămân Germania, Spania și Cehia, care împreună sunt responsabile pentru 63% din toate mașinile de pasageri fabricate în blocul comunitar.
Pe plan mondial, producția auto a urcat în ritm anual cu 3,5% în primele șase luni din 2025, ajungând la 37,7 milioane unități, dar Asia domină (60,1%) iar UE este responsabilă pentru 15,9% din producția auto globală, se arată în raport.
Înmatriculările de vehicule noi în Uniunea Europeană au înregistrat în primul semestru din 2025 un declin de 1,9%, cu scăderi în Germania (4,7%), Italia (3,6%) și Franța (7,9%). În rândul marilor piețe europene, doar Spania (13,9%) și Polonia (3%) au raportat creșteri.