ACEA: Perspectivele pentru piața vehiculelor electrice se înrăutățesc

Da mai departe!

Asociația Constructorilor Europeni e Automobile (ACEA) atrage atenția autorităților asupra înrăutățirii perspectivelor pentru piața vehiculelor electrice și cere o acțiune urgentă. Același lucru a fost evidențiat recent și de șeful Dacia în România.

Noi date colectate de S&P Global relevă o înrăutățire a perspectivelor pentru piața vehiculelor complet electrice (BEV) din Uniunea Europeană, pe fondul schimbării condițiilor economice. Între prima și a doua jumătate a anului 2024, așteptările pieței s-au modificat semnificativ determinând o reevaluare a tendințelor.

Conform companiei de consultanță S&P Global, ultimele date colectate determină o revizuire substanțială în scădere a previziunilor privind cota de piață a mașinilor complet electrice pentru anul 2025. Asta pentru că, de la o cotă de 27% estimată în prima jumătate a acestui an, noile previziuni arată doar 21% din piață pentru mașinile electrice.

Conform ACEA, această recalibrare evidențiază un eșec major în ceea ce privește respectarea obiectivelor UE privind emisiile de CO2 pentru 2025, situație direct legată de penetrarea redusă a mașinilor complet electrice.

„Criza iminentă necesită măsuri urgente. Toți indicatorii arată o stagnare a pieței vehiculelor electrice din UE într-un moment în care este nevoie de o accelerare a vânzărilor. În afară de costurile disproporționate de conformare pentru producătorii din UE în 2025, succesul întregii politici de decarbonizare a transportului rutier este în pericol. Apreciem faptul că mai mulți comisari europeni au subliniat predictibilitatea și stabilitatea reglementărilor în cadrul audierilor lor de confirmare, dar stabilitatea nu poate fi un obiectiv în sine. Producătorii au investit masiv și vor continua să facă acest lucru. Europa trebuie să mențină cursul transformării ecologice prin adoptarea unei strategii care funcționează, a declarat în acest context Sigrid de Vries, directorul general ACEA făcând referire la opinia exprimată recent de comisarul european pentru climă, Wopke Hoekstra, în timpul unei audieri în Parlamentul European.

Oficialul a declarat pe 7 noiembrie, ca răspuns la solicitările venite de la industria auto, dar și de la guvernele unor state, că normele climatice stabilite oferă un mediu de investiții previzibil și, prin urmare, companiile au avut suficient timp să se conformeze.

Totuși, în opinia clor de la ACEA, o piață stagnantă crește semnificativ costurile de conformare pentru producători, după cum confirmă datele S&P Global. De exemplu, pentru a îndeplini obiectivele privind emisiile aceștia ar putea fi nevoiți să pună în comun creditele cu producători chinezi și americani, direcționând plățile către companii din afara UE în detrimentul industriei europene.

Mai exact, mărcile europene care nu vor putea atinge țintele de emisii impuse pentru 2025 vor fi nevoite să plătească sume importante, dar mai mici decât potențialele amenzi, unor companii precum Tesla sau BYD care vând – în strict sau în special – mașini electrice și au emisii medii ale parcului comercializat mult sub pragul de 95 gr. CO2/km.

„Fără un plan de acțiune specific pentru industria auto riscăm să rămânem în urma SUA și a Chinei. Verificarea realității arată că UE trebuie să impună un sistem mai flexibil pentru ca producătorii de automobile să atingă obiectivele ambițioase de reducere a emisiilor de CO2. Ar trebui să ne asigurăm că industria utilizează profiturile pentru a investi în noi soluții, în loc să plătească penalități”, a declarat ministrul ceh al transporturilor, Martin Kupka, susținând solicitarea ACEA. De altfel, Cehia este unul dintre statele care a solicitat deja oficialilor Comisiei Europene (CE) să revizuiască de urgență obiectivele cu privire la reducerea emisiilor de CO2 provenite de la vehicule.

O poziție similară a exprimat recent, pe 30 octombrie, și șeful Dacia în România. La acea dată, Mihai Bordeanu a reluat o temă abordată și de CEO-ul grupului Renault, Luca de Meo. „Aceste reglementări (n.n. – impunerea unei medii de 95 gr. CO2/km pentru mașinile comercializate de un producător auto în 2025) ne costă 16 miliarde de euro, dacă nu se schimbă nimic până în 2025. (…) Dacă trebuie luată o decizie, aceasta trebuie luată acum”, a declarat Mihai Bordeanu înainte de a adăuga și că aceste reglementări trebuie privite și prin ochii clienților care, chiar dacă au intenția de a cumpăra mașini electrice, se tem de lipsa infrastructurii de încărcare pentru acestea.

Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a îndemnat în mod constant factorii de decizie politică din UE să abordeze problema costurilor ridicate de conformare asociate obiectivelor pentru 2025, cauzate în mare măsură de factori aflați în afara controlului producătorilor, cum ar fi lipsa unei infrastructuri de încărcare bine distribuită la nivelul UE și stimularea pieței vehiculelor electrice.

În opinia ACEA, o revizuire solidă, cuprinzătoare și imediată a abordării actuale este esențială, având în vedere că traiectoria actuală se îndepărtează puternic de proiecțiile anterioare. În lumina provocărilor economice și geopolitice recente, asociația solicită o reducere urgentă a costurilor (n.n. – amenzilor) în 2025 și o revizuire accelerată a standardelor de CO2 pentru vehiculele ușoare și grele, pentru a proteja competitivitatea industriei UE.

Related posts