Producătorul auto japonez Nissan ar putea abandona discuțiile în vederea fuziunii cu rivalul Honda, iar Consiliul de Administrație de la Nissan urmează să se reunească în viitorul apropiat pentru a decide care sunt pașii următori, a declarat pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar.
An: 2025
Ferrari va lansa un model electric în octombrie
Pe lângă performanţele financiare remarcabile, Ferrari a confirmat că este pe drumul cel bun pentru lansarea primului său automobil complet electric, care va fi prezentat pe 9 octombrie 2025, la evenimentul „Capital Markets Day” din Maranello.
Dassault Systèmes şi Volkswagen semnează un parteneriat pe termen lung pentru tranziţia către vehicule controlate prin software
Dassault Systèmes a anunţat marţi un parteneriat strategic pe termen lung cu Volkswagen, menit să accelereze tranziţia producătorului auto german către vehicule definite prin software, care optimizează şi controlează funcţiile cheie ale maşinilor, transmite Reuters.
Ferrari raportează un profit net record de 153 miliarde de euro în 2024
Producătorul italian de automobile de lux Ferrari a raportat marţi o creştere semnificativă a profitului net pentru anul 2024, datorită unui mix puternic de produse şi a cererii tot mai mari pentru personalizarea vehiculelor sale, şi a anunţat lansarea primului său model electric, în octombrie, transmite CNBC.
Ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand a crescut în ultimul trimestru din 2024
Ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în totalul înmatriculărilor noi de autoturisme a crescut cu 2% în ultimul trimestru din 2024, faţă de acelaşi trimestru al anului 2023, ajungând la 72,3%, arată datele prezentate marţi de INS.
Vânzări în scădere în 2024 pentru Volvo
Vânzările Volvo Cars au scăzut cu 5% față de anul trecut în ianuarie, până la 50.820 de mașini, a declarat marți producătorul de automobile din Suedia, adăugând că scăderea s-a datorat în mare parte Anului Nou chinezesc, scrie Reuters.
Profitul Mitsubishi scade drastic pe final de an fiscal
Mitsubishi este primul dintre constructorii auto japonezi care publică rezultatele financiare pentru trimestrul al treilea (octombrie – decembrie) al anului fiscal japonez, iar cifrele nu arată bine deloc pentru compania în care acționarul cel mai mare este Nissan.
Este posibil ca primul EV al mărcii Aston Martin să fie din nou amânat
Primul EV Aston va utiliza sisteme și tehnologii de la startup-ul american de vehicule electrice Lucid odată ce va ajunge pe piață. Cu toate aceastea, mașina electrică a mărcii britanice este amânată pentru 2026.
Norvegia se apropie de obiectivul de a vinde doar mașini electrice: în ianuarie 96% dintre autoturismele înmatriculate erau EV
Aproape 96% dintre autoturismele înmatriculate în Norvegia în luna ianuarie au fost modele electrice, ceea ce permite acestei ţări să se apropie vertiginos de obiectivul conform căruia în 2025 vor fi vândute numai automobile electrice, transmite agenția AFP.
Mitsubishi nu s-a decis încă dacă se va alătura noii alianțe dintre Nissan și Honda
Preşedintele Mitsubishi Motors, Takao Kato (foto), a anunţat luni că producătorul auto nipon va lua decizia finală privind aderarea la planificata fuziune dintre Nissan şi Honda la mijlocul acestei luni sau mai târziu, după ce iniţial decizia era aşteptată la finalul lunii ianuarie, transmite agenția de presă Kyodo.