Volkswagen îşi va da acordul pentru ca diviziile Audi şi Porsche să intre în Formula 1

Da mai departe!

Grupul german Volkswagen, proprietarul constructorilor auto Audi şi Porsche, ar putea să îşi dea acordul pentru ca cele două mărci ale sale să îşi facă intrarea în Formula 1, cu prilejul unei reuniuni care va avea loc săptămâna viitoare, au declarat joi pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar.

„Sperăm că atunci vom putea să ne anunţăm intenţia de a intra în Formula 1”, a declarat una dintre surse, în timp ce a doua sursă a adăugat că există „mari şanse” pentru o decizie pozitivă.

Există de mai mult timp speculaţii cu privire la posibilitatea ca Audi şi Porsche să încheie parteneriate cu echipe care activează deja în Formula 1, aceasta fiind cea mai probabilă modalitate pentru a intra în cea mai prestigioasă clasă a curselor de automobile.

Audi şi echipa de Formula 1 McLaren au dezminţit anul trecut zvonurile cu privire la încheierea unui parteneriat dar au recunoscut că acest lucru a fost discutat şi că este posibil ca o decizie să fie luată în 2022.

Una dintre sursele citate de Reuters susţine că Audi va oferi aproximativ 500 de milioane de euro pentru echipa de Formula 1 McLaren în timp ce Porsche ar urma să înfiinţeze un parteneriat pe termen lung cu echipa de Formula 1 Red Bull.

Până acum, Volkswagen, cel mai mare constructor auto european, nu a fost implicat în Formula 1 dar a colaborat cu Red Bull, în special în campionatul de raliuri.

În schimb, Audi poartă de mult timp discuţii cu Formula 1. Directorul general de la Audi, Markus Duesmann, a recunoscut acest lucru în repetate rânduri. Duesmann a fost implicat în trecut în Formula 1 şi la rândul său a fost director de dezvoltare la BMW. 

Related posts