Vânzările de motociclete noi au crescut în România cu 14,7%, în T1

Da mai departe!

Înmatriculările de motociclete noi au crescut, în România, cu 14,7% în primele trei luni din 2020, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, cele mai multe unităţi fiind achiziţionate în regiunea Bucureşti – Ilfov, reiese din datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), publicate joi.

Conform statisticii, care are la bază informaţiile agregate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), în primul trimestru al anului s-au vândut 366 de motociclete, în comparaţie cu 319 unităţi raportate în primele trei luni din 2019.

La finele anului trecut, înmatriculările de motociclete noi din România au înregistrat un salt de 43,2% faţă de datele din 2018.

În ceea ce priveşte situaţia celor mai achiziţionate zece mărci în perioada analizată, topul este condus de BMW – cu 70 de unităţi, urmată de Honda (57) şi Yamaha (55).

Totodată, pe judeţe, două treimi din totalul achiziţiilor consemnate în T1 din 2020 se concentrează în cinci judeţe, regiunii Bucureşti – Ilfov revenindu-i circa 50% din totalul înregistrat la nivel naţional.

Analiza pe segmente evidenţiază faptul că motocicletele din categoria „street” reprezintă aproximativ o treime din totalul achiziţiilor (34,2%), acestea fiind urmate de cele „trial/enduro”, cu circa 23% din total.

Related posts