Aproximativ 9000 de angajaţi ai Uzinei Dacia nu vor lucra, timp de şapte zile în luna aprilie, din cauza crizei înregistrate la nivel mondial privind producţia de componente electronice, respectiv conductori pentru industria auto. Conform Contractului colectiv de muncă, cei care vor sta acasă vor fi plătiţi cu 85% din salariu.
„Pentru luna aprilie am avut o reuniune cu conducerea uzinei şi s-a luat în calcul să ne oprim producţia pentru şapte zile, din lipsa componentelor electronice. Din 14.000 de salariaţi de la Dacia, impactaţi sunt 9000. Sunt anumite sectoare care îşi derulează activitatea, spre exemplu Uzina Mecanică lucrează şi pentru alte uzine şi în acea perioadă lucrează, doar unii dintre ei vor sta acasă”, a declarat miercuri, pentru News.ro, liderul de sindicat de la Dacia, Viorel Ungureanu. Conform acestuia, producţia la Dacia se va opri în zilele de 1, 2, 16, 26,27,28 şi 29 aprilie. Potrivit acestuia, muncitorii care nu vor lucra timp de şapte zile vor fi plătiţi, dar vor pierde 15 la sută din salariu, conform contractului colectiv de muncă. „Noi avem o prevedere în contractul colectiv e muncă, în astfel de situaţii plata se face cu 85% din salariu. Nu este o problemă din acest punct de vedere, s-au respectat prevederile contractului. E o diminuare la salariu, dar oameni au înţeles contextul în care suntem, nu depinde de noi această criză, sunt impactate şi alte fabrici la nivel mondial. E o situaţie pe care cred că peste o lună, două o vom depăşi cu siguranţă”, a precizat liderul de sindicat.