Grupul german BMW a anunțat o investiție de aproximativ 1 miliard de euro în uzina sa austriacă de la Steyr. Acolo vor fi produse, începând cu 2025, componente ale noilor platforme de vehicule electrice.
Conform producătorului bavarez, la uzina din Steyr vor fi produse anual circa 600.000 de sisteme e-drive de nouă generație.
„Această fabrică a dezvoltat și produs motoare cu ardere internă pentru mărcile noastre BMW și Mini mai bine de 40 de ani. Unul din două vehicule ale grupului BMW din întreaga lume are deja o «inimă» construită în Steyr. Din 2025, vom dezvolta și produce și următoarea generație de sisteme e-drive aici. Anii de experiență fac din uzina de la Steyr locația ideală pentru mobilitatea durabilă a viitorului” a declarat Milan Nedeljković, membru al Consiliului de Administrație al BMW AG responsabil cu producția.
De asemenea, directorul general al uzinei BMW din Austria, Alexander Susanek, consideră că „acest pas este, fără îndoială, cea mai importantă piatră de hotar de la inaugurarea uzinei în 1979. Vom produce mai mult de de sisteme e-drive pe an menținând în același timp capacități de producție pentru motoare diesel și pe benzină. Până în 2030, aproximativ jumătate dintre cei 4.400 de angajați ai noștri vor lucra în electromobilitate. Acesta este, de asemenea, un pas enorm către asigurarea de locuri de muncă pe termen lung, aici, la uzina BMW Group din Steyr.
Nu doar producerea de componente pentru mașini electrice este importantă acum la Steyr ci și impunerea principiilor BMW iFactory care implică metode de lucru de ultimă generație și utilizarea de energie verde.