Grupul auto german Volkswagen şi-a redus vineri previziunile privind marja de profit pentru anul în curs, dând vina pe efectele negative ale aprovizionării cu materii prime la sfârşitul celui de-al treilea trimestru, transmite Reuters.
Etichetă: Volkswagen
Grupul Volkswagen a crescut pe toate piețele, cu excepția Chinei și Americii de Sud, mașinile electrice scad
Rezultatele de vânzări ale grupului Volkswagen arată că, în pofida unui an de revenire după criza de semiconductori, mai sunt piețe care frânează revenirea companiei la cifrele din anii precedenți crizei. Cea mai mare problemă este China, care a adus câteva procente în minus pe toate cele trei trimestre.
Livrările de automobile ale grupului Volkswagen în Europa şi America de Nord au compensat piaţa slabă din China
Livrările de automobile ale grupului Volkswagen au crescut cu 7,4% în trimestrul al treilea, deoarece cererea puternică din Europa şi America de Nord a compensat scăderea pe piaţa de top din China, a declarat vineri producătorul german de automobile, transmite Reuters.
Volkswagen scoate din producție Up!, cel mai mic model al său
Uzina Skoda din Bratislava a oprit producția modelului VW Up, inclusiv a versiunii electrice, după 12 ani de la debutul acestui model pe piață.
Volkswagen și firma belgiană de materiale Umicore au ales Polonia pentru prima fabrică de componente pentru baterii auto
Companiei de componente pentru baterii auto PowerCo, deținută de Volkswagen, și firma belgiană Umicore a ales Polonia ca locație pentru prima sa fabrică, a declarat sâmbătă PowerCo, citat de Reuters.
Electrificare asistată social: VW spune că este nevoie de stimulente financiare pentru mașinile electrice
Cea mai mare companie auto din Europa, Volkswagen, consideră că subvențiile acordate de guverne pentru achiziția de mașini electrice ar trebui să continue, pentru că ajută clienții să aleagă o mașină cu baterii în fața uneia cu motoare termice.
VW a aprobat noua alocare de modele: Golf va avea o nouă generație electrică
Conducerea Volkswagen Group a aprobat noua alocare pe uzine a viitoarelor modele ale mărcii de bază, VW, planificate să fie lansate în următorii ani. O serie de schimbări au fost adoptate față de planul anterior.
Percheziții ale procurorilor în sediul central al VW, dosar legat de salariile angajaților
Constructorul german Volkswagen a trebuit să asiste din nou la o percheziție a procurorilor, după celebrele cazuri Dieselgate, dar și cel legat de fostul șef al Audi. De data aceasta, motivul a fost legat de unele plăți ale consiliului întreprinderii, anchetate de mai mult timp.
Fabricile VW, blocate de o eroare a sistemului informatic
Activitatea de producție din uzinele din Wolfsburg, Emden, Osnabruck și Zwickau a fost paralizată de o eroare a sistemului informatic. La momentul transmiterii știrii în presa germană, compania încă nu reușise să afle ce anume a provocat defecțiunea.
Grupul Volkswagen va suspenda temporar producţia a două modele electrice, din cauza cererii slabe
Volkswagen va suspenda producţia de maşini electrice ID.3 şi Cupra Born, la fabricile sale din Zwickau şi Dresda, din Germania, în primele două săptămâni din octombrie, din cauza cererii mai slabe, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, transmite Reuters.