Grupul Renault va produce Dacia Logan MCV și în uzina din Tanger (Maroc), începând din primul trimestru al anului viitor, astfel încât, de anul viitor modelul va fi fabricat atât la Mioveni cât și în Maroc, au precizat azi purtătorii de cuvânt ai companiei.
Etichetă: Dacia
Dacia dezvăluie la Paris noile modele ale gamei Logan și Sandero
La 4 ani de la lansarea modelelor Sandero, Sandero Stepway, Logan și Logan MCV, Dacia își surprinde clienții cu o restilizare ce mizează în egală măsură pe design, confort și tehnologie. Astfel, Salonul Auto de la Paris este ocazia perfectă pentru a prezenta publicului larg evoluțiile acestor patru modele.
Autoritățile germane anunță rechemările pentru 630.000 de vehicule
Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania (KBA) a anunțat începerea rechemărilor voluntare la service pentru 630.000 de vehicule pentru rezolvarea neregularităților legate de nivelul emisiilor, descoperite în urma investigațiilor demarate ca urmare a scandalului „Dieselgate”, transmite AFP.
Acum 48 de ani a fost produsă prima Dacia
În 1968, la 20 august, pe poarta uzinei de la Colibaşi ieşea primul autoturism românesc, Dacia 1100, un eveniment naţional bine gândit, aşteptat cu sufletul la gură şi un pas uriaş pentru industria României, într-un context în care la noi gradul de motorizare era neglijabil. Acum Automobile Dacia S.A. este cel mai mare producător român de automobile, care din septembrie 1999 aparține grupului francez Renault.
Dacia Sandero Easy-R – mai ușor de condus
AutoReport.ro testează acum prima Dacia cu transmisie Easy-R. Noi am primit un Sandero Prestige Diesel pe care am vrut să îl testăm în regim urban dar și pe autostradă.
Logan, cel mai bine vândut Renault în afara Europei
Dacia a stabilit un nou record de vânzări în prima jumătate a acestui an, însă nu mai este motorul de creştere al Renault. Totuşi, Loganul este cel mai bine vândut model Renault în afara Europei, iar Sandero se remarcă printr-una din cele mai solide creşteri la nivel de grup.
Cu Dacia Duster by Orange la Cramele Avincis
AutoReport.ro continuă seria în care vizitează locuri pe care vi le vom putea recomanda în curând într-un site de turism. Pentru acest episod am fost cu Dacia Duster by Orange la cramele Avincis.
Viitoare generație Dacia Duster va avea un model cu 7 locuri
Au apărut primele speculații privind viitoarea generație a SUV-ul autohton Dacia Duster. Se pare că, după modelul Nissan Qashqai, va avea o versiune mai lungă și cu 7 locuri denumită Grand Duster. Dacă aceasta va apărea s-ar putea să înlocuiască Lodgy în preferințele clienților care vor mașini de familie.
Dacia cu numărul 4 milioane, vedetă la Marele Picnic Dacia 2016 din Franța
Marca românească anunță că sunt 4 milioane de autovehicule Dacia în lume. Anunțul a fost făcut la Marele Picnic Dacia 2016 ce a avut loc duminica aceasta, 26 iunie pe Domeniul Courson, lângă Paris. Denys Charrasse, proprietarul mașinii Dacia cu numărul 4 milioane, a fost întâmpinat de miile de participanți reuniți cu ocazia acestui eveniment.
Dacia lansează gama Prestige 2016
Cea mai accesorizată versiune a modelului Logan este de acum disponibilă și pe modelele Logan MCV și Sandero. Pentru prima oară, Dacia include în gama sa o cutie de viteze robotizată: Easy-R. Noua transmisie este disponibilă la un preț cu numai 500 de Euro mai mare decât cel al versiunii manuale.