Stellantis: Patru platforme electrice vor susţine fiecare producţia a 2 milioane de vehicule pe an

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Stellantis va folosi patru platforme electrice noi pe baza cărora va produce câte 2 milioane de vehicule pe an, a anunţat directorul pentru Italia al grupului, Santo Ficili, citat de Reuters.

De la crearea celui de-al patrulea producător de automobile din lume, la începutul acestui an, prin fuziunea dintre Fiat Chrysler şi PSA din Franţa, directorul general Carlos Tavares a făcut eforturi pentru o convergenţă a celor 14 mărci ale grupului combinat, pentru a îndeplini obiectivul unor sinergii de peste 5 miliarde de euro ( 5,8 miliarde USD) pe an, accelerând şi tranziţia către o mobilitate mai curată.

Stellantis va investi peste 30 de miliarde de euro până în 2025 în electrificarea gamei sale de vehicule. Ca parte a acestui plan, grupul a anunţat că va înfiinţa patru noi platforme.

”Cele patru platforme sunt proiectate cu un nivel ridicat de flexibilitate şi partajare a pieselor, pentru a crea economii de scară. În acest fel, fiecare platformă va putea susţine (producţia de) până la 2 milioane de unităţi în fiecare an”, a declarat Santo Ficili, director de ţară Stellantis pentru Italia”.

Stellantis vizează ca peste 70% din vânzările sale în Europa să fie de vehicule cu emisii scăzute până în 2030 şi urmăreşte ca costul total al deţinerii unui vehicul electric să fie egal cu cel al unui model pe benzină până în 2026.

Ficili a spus că, în timp ce costurile de producere a maşinilor electrice sunt mai mari decât pentru modelele tradiţionale de motoare cu ardere, a existat o nevoie mai urgentă de a se concentra pe acordarea cumpărătorilor de acces la maşini electrice printr-o finanţare mai bună şi o infrastructură de încărcare mai extinsă.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Facebooktwitterlinkedinrssyoutube

Related posts