Startup-ul Aehra vine cu un nou model – un sedan ce costă peste 150.000 euro

Da mai departe!

Oficialii Aehra, companie condusă de americanul Hazim Nada și italianul Sandro Andreotti, au dezvăluit un nou sedan produs în Europa. Acesta se alătură unui SUV lansat în toamna anului 2022, ambele modele făcând parte din segmentul „premium superior și lux”. Startup-ul a dezvăluit că modelul are o autonomie de peste 800 km.

Odată cu prezentarea sedanului cei de la Aehra au anunțat că producția de serie a ambelor modele va demara la finalul lui 2026, prețurile pentru acestea fiind estimate în intervalul 160.000 – 180.000 de euro.

„În acest segment oamenii nu sunt încă pregătiți pentru mărcile chinezești sau americane. Europa este încă referința”, a declarat Hazim Nada pentru Reuters.

Ca și SUV-ul prezentat la finalul anului trecut, noul vehicul va avea o autonomie de peste 800 km și se va putea deplasa cu o viteză maximă de 265 km/h. Deși primele livrări vor avea loc în 2026, capacitatea maximă de asamblare – de circa 25.000 de unități pe an pentru fiecare dintre cele două modele – va fi atinsă abia în 2027.

Pentru a dezvolta întregul proiect Aehra și a pune la punct capacitatea de producție dorită, cei implicați iau în calcul suma de 750 de milioane de euro. Asta în ciuda faptului că, inițial, asamblarea ar putea fi realizată de o terță parte, un constructor auto consacrat cu uzine în Europa Centrală sau cea de Nord. „Vedem o decizie în acest sens pe la sfârșitul acestui an”, a menționat Nada.

Aehra lucrează în prezent la lanțul său de aprovizionare și a încheiat recent un acord cu Miba Battery Systems din Austria pentru baterii personalizate NMC de 120 KWh/mașină.

Related posts