Șeful Stellantis avertizează că producerea de maşini în Italia de către companii din China ar putea forţa compania să ia decizii dificile

Da mai departe!

Producerea de maşini în Italia de către companii din China ar putea forţa Stellantis să ia unele decizii dificile, inclusiv închideri de fabrici, a avertizat Carlos Tavares, directorul general al producătorului auto franco-italian, transmite Reuters.

Roma vrea să majoreze producţia auto naţională la 1,3 milioane de vehicule pe an, de la un nivel de sub 800.000 în 2023, şi discută deja cu Stellantis – singurul mare producător auto al ţării – pentru a spori producţia grupului la un milion de vehicule pe an până la finalul deceniului. Ultima dată când producţia auto a Italiei a atins un milion de unităţi a fost în 2017. Pentru realizarea acestui obiectiv, Guvernul Italiei negociază cu Tesla şi alte companii auto din China.

„Dacă cineva vrea să introducă concurenţa din China, ei vor fi responsabili pentru deciziile nepopulare pe care am putea fi nevoiţi să le luăm. Dacă suntem sub presiune, singurul lucru pe care îl putem face este să accelerăm eforturile de sporire a productivităţii, pentru a fi competitivi”, a declarat şeful Stellantis, la un eveniment desfăşurat la Torino.

El a adăugat că Stellantis va pierde probabil din cota de piaţă şi volumele de vânzări.

„Atunci s-ar putea să nu avem nevoie de atât de multe fabrici cum avem acum. Suntem pregătiţi de luptă, dar într-o luptă sunt şi victime”, a avertizat Tavares.

Acesta a apreciat ca fiind ştiri false informaţiile conform cărora Stellantis intenţionează să se retragă din Italia. „Investim semnificativ în Italia. Extindem până în 2030 producţia modelului pe benzină Fiat Panda pentru a aduce clienţilor maşini accesibile”, a explicat şeful Stellantis.

Iniţial, acest model cu motor cu combustie internă urma să fie fabricat doar până în 2027, urmând să fie lansată o versiune electrică anul acesta.

Chery vinde maşini cu combustie internă, hibride şi vehicule complet electrice. Mărcile sale Omoda şi Jaecoo au fost lansate pe toate pieţele importante din Europa. Până la finalul lui 2025, Chery vrea să lanseze trei modele de SUV-uri pentru fiecare brand, cu diferite tipuri de alimentare. Vânzările EV sunt mai ridicate în nordul Europei decât în sud.

Related posts