Renault Kadjar devine una dintre mașinile obișnuite cu testele AutoReport.ro. De data aceasta am primit o variantă cu transmisie X-Tronic și motor diesel.
Cu Kadjar, Renault scrie un nou capitol în istoria sa. Pentru prima dată, francezii pătrund în postura de „capi de serie” și în segmente mai mari decât B-ul unde se descurcă atât de bine. Modelul este construit pe aceeași platformă cu fratele de concern, Qashqai.
O combinație între actualele elemente de design Renault, regăsite și la Captur și cele de la modelul Nissan Qashqai se împletesc pentru a crea cel mai frumos SUV pe care l-a prezentat vreodată Renault. Partea față este dominată de rombul imens al producătorului francez, iar părțile laterale au linii frumos conturate. Partea spate amintește, în schimb de noua gamă Nissan.
Cum noua transmisie este comercializată acum doar cu motorizarea diesel de 1.6 litri dCI care dezvolta 130 CP. Transmisia X-Tronic este de fapt CVT-ul de la Nissan, acela care este montat pe colegul de platformă Qashqai. În această combinație Renault Kadjar se descurcă foarte bine în oraș, dar și pe DN-uri este foarte sprinten și economic.
Din punct de vedere dinamic mașina stă destul de bine pe asfalt, dar și în curbe. Suspensia este destul de confortabilă, iar direcția deși are un feedback mai artificial, este destul de precisă.
Plasat între modelele Captur și Koleos, Kadjar are suficient spațiu interior pentru 5 persoane. SUV-ul măsoară: 4,45 metri în lungime, 1,84 metri în lățime și 1,60 metri, în înălțime. Volumul de 472 litri al portbagajului poate fi extins până la 1.478 litri prin rabatarea banchetei.
Interiorul oferă materiale și finisaje destul de bune, dar încă sunt suprafețe unde ne-am dori un plastic mai moale. La bord este prezentă a doua generație a sistemului de infotainment R-link. Ecranul de 7 inch este mai ușor de folosit. Interfața grafică este acum asemănătoare cu cea a unei tablete: iconițele pot fi mișcate prin atingere și tragere, iar textele se pot citi prin scroll și zoom.
La capitolul siguranță, Kadjar stă foarte bine, venind cu unele dintre cele mai noi sisteme disponibile pe piață. Astfel Kadjar te ajută la ajustarea vitezei, menținerea direcției, verificarea unghiurilor moarte sau schimbarea iluminării de drum în funcție de vehiculele din apropiere.
Renault Kadjar 1.6 dCi X-tronic
0-100 km/h: 9,9 secunde
Viteza maximă: 192 km/h
Cilindree (cmc): 1.598
Putere (CP): 130 la 4.000 rpm
Cuplu maxim: 325 Nm la 1.750 rpm
L/l/î: 4.449 / 1.836 / 1.607
Masă proprie: 1.381 kg
Volum portbagaj (l): 472
Consum mediu: 6 l/100 km (urban)
Cutie de viteze: CVT