Porsche 911 – perfecțiune fără vârstă

Da mai departe!

De regulă o zi bună este una în care testăm Porsche. Dar cea mai bună zi din 2019 s-a petrecut deja: a fost cea în care am aflat că luăm în teste noua generație 911 (992) și că suntem primii. Primii care avem ocazia să îl conducem prin București.
La noua generație, designul exterior este complet nou și mai musculos. Cu toate astea, modelul ce poartă intern codul 992 nu trădează liniile parcă fără vârstă ale celei mai celebre mașini sport din lume. Arcurile lărgite semnificativ au permis instalarea unor roţi faţă cu jante de 20 de inci şi în spate a unora cu jante de 21 de inci. În față, corpul maşinii este mai mare cu 45 mm datorită ecartamentului mărit. Ampatamentul a crescut și el, iar asta aduce și mai bune performanțe dinamice.
Un detaliu încântător: mânerele uşilor sunt acum retractabile prin intermediul unor mecanisme electrice. Între noile faruri full LED se regăseşte o capotă care evocă designul primelor generații 911. Oglinzile exterioare au fost, de asemenea, reproiectate, iar acum sunt optimizate pentru a minimiza zgomotul produs de vânt. Este, de asemenea, posibilă plierea oglinzilor în mod electronic.
Spatele este dominat de către un eleron activ care a crescut în mod semnificativ în dimensiuni şi poate ocupa o poziţie variabilă, alături de o bară luminoasă care interconectează cele două stopuri LED. Lamerele aripilor aranjate vertical pe grila locală sunt echivalente cu contururile lunetei. Un al treilea stop, poziţionat central, a fost integrat pe mijlocul acelor rame de admisie. Din moment ce acest bloc optic este ascuns când eleronul se deschide în sus, există un al doilea bloc optic integrat în spoiler în sine.
Nouă este şi inscripţia cu denumirea modelului. 992 este un model care a primit mai mult aluminiu în caroserie decât generația precedentă. Aceasta lucru face ca mașina să fie mai ușoară.
Modelul de test se numește Carrera S și este echipat cu un boxer bi-turbo cu şase cilindri şi volum de 3.0 litri. De fapt, este acelaşi motor care a fost introdus pe modelul facelift din generaţia precedentă, însă îmbunătăţit: sistemul de injecţie cu carburant e diferit (în premieră cu piezo injectoare), a apărut un nou colector de evacuare din aluminiu, cele două turbo compresoare noi au o structură simetrică, există supape de evacuare reglabile electronic, a fost modificat sistemul de răcire cu aer şi cel mai important, a fost adăugat un filtru de particule în urma ultimelor reguli impuse de UE. Rezultatul este o creştere a puterii de la 420 la 450 de CP la 6.500 de rpm. Cuplul maxim este mai mare cu 30 de Nm şi constituie 530 Nm, disponibili între 2.300 şi 5.000 de rpm. Cutia de viteze PDK este una nou dezvoltată, pre-selectivă robotizată cu opt trepte şi dublu ambreiaj, marca ZF. Modelul Carrera S este oferit exclusiv cu o tracţiune pe puntea din spate. Am simțit această creștere de putere și la demaraje pe drumurile din afara orașului, dar la cât de performante sunt generațiile 911, trebuie să fii un fin cunoscător și să ai parte de un circuit pentru a te lămuri complet de îmbunătățirile dinamice ale unei mașini care se apropie de perfecțiune.
Designul interiorului este complet nou şi este caracterizat de liniile clare și drepte ale planşei de bord cu instrumente integrate. Alături de un turometru poziţionat central în spatele volanului, soluţie tipică pentru Porsche, două afișaje digitale sub formă de cadre oferă informațiile necesare șoferului. Ecranul central al sistemului multimedia PCM a crescut de la 7 la 10.9 inci și poate fi operat rapid și fără distragerea atenţiei de la drum, datorită noii arhitecturi. Amplasat sub acesta este o unitate compactă de comandă cu cinci butoane pentru acces direct la funcțiile importante ale vehiculului. Consola centrală a devenit acum mult mai aerisită datorită digitalizării.
În ceea ce privește digitalizarea, modelul 911 face următorul pas în viitor, cu o conectivitate permanentă, precum și cu noi funcții și servicii. Caracteristicile PCM standard includ un sistem de navigaţie online, precum si Porsche Connect Plus.
Scaunele au fost, de asemenea, modificate fundamental. Noul design reduce greutatea vehiculului cu aproximativ trei kilograme, în timp ce geometria adaptată oferă un suport lateral semnificativ mai bun în zona umărului.
Patru personalităţi diferite sunt disponibile, Normal, Sport, Sport Plus şi Individual, toate alterând setările cutiei, motorului, suspensiei şi sunetul evacuării. O premieră este sistemul Wet mode, oferit standard şi care este o premieră în industrie. Acesta este capabil să detecteze câtă apă este pe o şosea datorită unor senzori instalaţi în arcurile roţilor şi în consecinţă precondiționează sistemele de control și avertizează șoferul.
În ceea ce privește dotările de siguranță, avem un sistem de avertizare și asistență la frânare, oferit la fel standard, care detectează riscul coliziunilor cu obiecte în mișcare și inițiază frânarea de urgență dacă este necesar. Mai mult, un asistent pe timp de noapte Night Vision Assist, care include o cameră infraroşu, este disponibil opţional pentru prima dată într-un 911. La bord avem prezent un cruise control adaptiv, opțional, care include funcția de păstrare automată a distanței faţă de alte vehicule, funcția stop-and-go, protecția reversibilă a ocupanților și o funcție inovatoare autonomă Emergency Assist.

Porsche 911 Carrera S Coupe
– 0-100 km/h: 3,7
– Viteza maximă: 308 km/h
– L/l/î: 4.519/1.852/1.299
– Masă proprie: 1.515 kg
– Volum portbagaj (l): 145
– Cilindree (cmc): 2.981
– Putere (CP): 450 la 6.500 rpm
– Cuplu maxim (Nm): 530 la 1.700 rpm
– Consum mediu: 10 l/100 km (mixt)
– Cutie de viteze: PDK

Related posts