Peugeot 2008 este una dintre cele mai frumoase mașini din segment. De aceea SUV-ul urban a fost solicitat de noi pentru testele AutoReport.ro și în varianta electrică. Deci urmează un test cu Peugeot e-2008 prin București… adică e, de la electric.
Peugeot e-2008 propune un limbaj de design foarte agresiv chiar și pentru o mașină electrică. Partea frontală se remarcă prin grila dreaptă, o capotă sculptată și lumini diurne cu LED care se pierd sub proiectoare pentru ca acestea să pară mai joase. Profilul îndrăzneț atrage instant privirea prin diferitele linii triunghiulare. Stilul este robust, fiind amplificat de anvelopele de mari dimensiuni (690mm). Jantele de 18ʺ au inserții adăugate, oferind trei avantaje: personalizare mai simplă, creștere în greutate semnificativă (4 kg la nivelul tuturor roților) și o aerodinamică mai bună. Partea din spate integrează blocurile optice unite printr-o bandă de culoare neagră și evacuarea dublă. Semnătura LED cu cele trei gheare, vizibilă atât ziua, cât și noaptea, este prezentă pe toate versiunile, în partea din spate, dar și pe proiectoarele versiunilor vârf de gamă. În funcție de destinație, blocurile optice utilizează tehnologia LED pe toate nivelurile de echipare.
La interior, culorile și materialele sunt detaliate cu meticulozitate. Versiunile e-2008 GT propun o combinație de Alcantara și textil. Tot aceste modele au u la interior elemente în nuanță albastru și verde.
Sub capotă avem un propulsor 100% electric ce dezvoltă 100 kW (136 CP). Acesta este cuplat la o transmisie de tip CVT care livrează foarte eficient puterea. Motorul electric este alimentat de o baterie plasată strategic sub podea pentru a menține același spațiu disponibil pe versiunile pe benzină sau diesel, dar și pentru a coborî centrul de greutate al mașinii. Autonomia modelului testat de noi este de peste 350 kilometri în regim urban. Comportamentul dinamic este asemănător versiunilor cu motoare clasice, dar cu un plus la sprintul de pe loc pentru această versiune electrică.
La interior, suprafețele sunt realizate din plastic plăcut la atingere și sunt folosite materiale sofisticate, precum piele Alcantara. Panourile ușilor și panoul de bord sunt realizate dintr-o textură similară fibrei de carbon. Toto aici, francezii inovează cu noul Peugeot i-Cockpit 3D imersiv. Ecranul tactil poate are 10 inch și poate fi controlat prin comenzile tactile directe aflate în apropierea Toggle Switches sau prin noua comandă vocală. Funcția Mirror Screen disponibilă pe noul Peugeot 2008 este compatibilă cu MirrorLink, Apple CarPlay și Android Auto. Sunt disponibile patru prize USB (inclusiv tipul C), precum și încărcarea prin inducție. Navigația 3D conectată TomTom Traffic indică în timp real starea traficului și zonele de risc. În interior, regăsim materiale mai bune decât la vechea generație, iar designul este unul încântător și inovator. În 2008 pot încăpea 5 persoane cu tot cu bagaje și cumpărături, ceea ce ne face să ne declarăm satisfăcuți din punctul de vedere al spațiului.
Din punct de vedere al sistemelor prezente la bord vă spunem că Peugeot e-2008 deschide calea condusului semi-automat, dispunând de sisteme de asistență la condus de ultimă generație: regulator de viteză adaptiv cu funcția Stop & Go și transmisie EAT8, asistență la menținerea benzii de rulare, Full Park Assist cu funcție Flankguard (cu transmisie EAT8), frânare automată de urgență de ultimă generație și avertizare la coliziune, alertă activă de părăsire involuntară a benzii de rulare, alertă atenție șofer, comutare automată a luminilor de drum, recunoaștere a indicatoarelor de viteză și recomandări, sistem de supraveghere a unghiului mort, frână de mână electrică.
Peugeot e-2008
0-100 km/h: 8,7 secunde
Viteza maximă: 150 km/oră
L/l/î: 4.300/1.770/1.550
Masă proprie: 1.548
Volum portbagaj (l): 350
Putere (CP): 136
Cuplu maxim (Nm): 260
Autonomie: 330 – 430 kilometri
Acumulatori: 50 kWh
Tracțiune: față
Cutie de viteze: automată