Mazda a lansat prima sa mașină electrică – MX 30

Da mai departe!

Primul model electric de serie Mazda, Mazda MX-30, este de astăzi disponibil pentru precomandă odată cu premiera de la Salonul Auto de la Tokyo. Mașina a fost creată pentru clienții care nu doresc să sacrifice plăcerea de a conduce când cumpără o mașină electrică.

O mașină cu baterie, nu o baterie cu roți

Vorbind despre Mazda MX-30, care va ajunge la dealerii din Europa în a doua jumătate a anului 2020, Yasuhiro Aoyama președinte și CEO Mazda Motor Europe a declarat: „La fel ca la toate modelele noastre, designerii și inginerii au avut un obiectiv foarte clar pentru primul nostru vehicul electric cu baterii. Trebuia să aibă un design care iese în evidență, să fie excelent la condus, un element cheie al ADN-ului Mazda care ne face unici în comparație cu concurenții și, cel mai important, să contribuie pozitiv la reducerea emisiilor pe întregul ciclu de viață al produsului.

„Pe lângă tehnologiile de electrificare pe care le introducem în toată gama noastră, fiind un producător mai mic, ne-am concentrat toate eforturile pe crearea unei mașini electrice care anticipăm că va fi o a doua mașină pentru poseori, a cărui autonomie va satisface nevoile clienților. Mulți dintre jurnliștii care au condus vehiculul nostru de test au spus că este una dintre puținele mașini electrice pe care le-au condus și care au caracteristicile pozitive ale unei mașini obișnuite. În centrul fiecărui model Mazda proiectat se află plăcerea de a conduce și va fi la fel și în cazul mașinii noastre electrice.”

Accent pe șofer

Ca orice alt model Mazda, Mazda MX-30 oferă o senzație de condus foarte naturală cu un răspuns rapid al accelerației, pe viraje și la frânare, exact așa cum te aștepți în situații cotidiene.

La Mazda MX-30, acest lucru este realizat prin abordările tehnice inovatoare din pachetul    e-Skyactiv. Acesta include integrarea bateriei în structura caroseriei vehiculului, ceea ce îmbunătățește rigiditatea generală a caroseriei și oferă un răspuns excelent la manevrele șoferului.

Totodată, având în vedere importanța sunetului pentru percepția șoferului asupra cuplului și vitezei, inginerii Mazda au creat, de asemenea, un sistem de sunet electronic în interiorul Mazda MX-30, care este sincronizat cu cuplul motorului în ceea ce privește frecvența și presiunea sunetului. Acest lucru duce la o variație mai mică a vitezei vehiculului și la un comportament stabil, care este susținută și de sistemul unic G-Vectoring Control (GVC) al Mazda ce a fost extins și folosește avantajele motorului electric (electric G-Vectoring Control Plus).

Design distinctiv Kodo

Mazda MX-30 continuă tema minimalistă „less is more” utilizată atât la exteriorul, cât și la interiorul mașinilor noastre.

Cabina oferă un sentiment de unitate mulțumită liniei fluide ce pornește din partea superioară a montantului A și se întinde până în spate. Culoarea acoperișului face această senzație și mai clară. Ușile freestyle îi oferă Mazdei MX-30 o siluetă distinctivă și elegantă, iar pasagerilor le asigură acces mai ușor atât la scaunele din față, cât și la cele din spate.

La interior folosim materiale ecologice și înlocuim o mare parte din pielea reală cu o alternativă vegană. În consola centrală este integrată și o plută de proveniență ecologică ce oferă un spațiu de stocare creativ.

De ce MX?

Mazda a folosit prefixul MX pentru mai multe produse care au fost create în pofida tendințelor din industria auto de la un moment dat. Cu MX-5 am realizat un model sportiv cu două locuri când roadster-ul a fost renegat de alți producători.

Cu Mazda MX-30, am dezvoltat o experiență complet nouă de model electric, cu ADN-ul Mazda cu design unic de interior și exterior și dinamică de condus aparte. Astfel, ne asigurăm că clienții noștri pot să experimenteze în continuare bucuria de a conduce pentru care Mazda este binecunoscută.

Specificații*

Mazda MX-30 este disponibilă pentru precomandă în mai multe piețe din Europa și va sosi în reprezentanțe în a doua jumătate a anului 2020.

Caroserie SUV
Capacitate 5 persoane
Lungime × lățime × înălțime 4.395mm × 1.795mm × 1.570mm
Ampatament 2.655mm
Tren de rulare e-SKYACTIV
Suspensie față MacPherson strut
Suspensie spate Bară de torsiune
Direcție Pinion și cremalieră
Frâne (față/spate) Discuri ventilate/Discuri pline
/Frâne regenerative
Dimensiuni anvelope 215/55R18
Baterie Tip Baterie Lithiu-ion
Celulă Prismatică
Voltaj total 355V
Putere electrică totală (capacitatea bateriei) 35.5kWh
Motor Tip Motor asincron
Sistem de răcire Cu apă
Încărcare Curent continuu COMBO spec
Curent alternativ Maximum 6.6kW

*Datele prezentate au caracter provizoriu

Related posts