GM are în inventar aproximativ 95.000 de vehicule care au fost fabricate fără anumite piese

Da mai departe!

General Motors are în inventar aproximativ 95.000 de vehicule care au fost fabricate fără anumite piese, iar producătorul auto american a spus că volumele sale de vehicule din trimestrul curent sunt afectate de lipsa de cipuri şi întreruperile lanţului de aprovizionare, transmite Reuters.

Cu toate acestea, General Motors a depăşit Toyota Motor la vânzările de maşini pe piaţa americană, în trimestrul al doilea.

GM, care a pierdut anul trecut poziţia de lider de vânzări în SUA, pentru prima dată din 1931, în favoarea Toyota, a declarat că a vândut 582.401 de vehicule în trimestrul încheiat în iunie, cu 15% mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Toyota, care a fost unul dintre cei mai afectaţi producători de automobile în acest an din cauza întreruperilor lanţului de aprovizionare şi a blocajelor din China cauzate de Covid-19, a vândut 531.105 vehicule, în scădere cu 22%.

Related posts