Cei care vor să intre rapid în posesia unui nou automobil pot opta pentru mai puține opțiuni

Da mai departe!

Atunci când Emilie Malherbe şi soţul ei au fost nevoiţi să aleagă culoarea noului lor Renault Arkana SUV au avut de ales între doar trei variante: negru, alb perlat şi gri, însă asta nu i-a deranjat pentru că cel mai important ei era să intre cât mai rapid în posesia noului automobil, transmite Reuters.

„Am auzit la televizor că trebuie să aşteptăm şase până la opt luni pentru un nou automobil. La final am primit maşina în 15 zile, ceea ce este grozav”, spune Emilie Malherbe, care locuieşte în regiunea Calvados din nordul Franţei.

Confruntaţi cu un deficit global de semiconductori şi perturbarea lanţurilor de aprovizionare, constructorii auto din Europa oferă mai puţine opţiuni astfel încât clienţii să poată intra în posesia unei noi maşini înainte de sfârşitul sezonului de vacanţe.

Aceasta reprezintă o schimbare majoră de direcţie pentru o industrie care s-a bazat puternic pe personalizare, care complică procesul de producţie şi erodează profiturile. În schimb, constructorii auto tradiţionali urmează exemplul constructorului american Tesla Inc a cărui abordare simplificată cu privire la opţiunile disponibile i-a permis că îşi crească profiturile.

Dacă vor să intre rapid în posesia unui nou autoturism, consumatorii au puţine alegeri la dispoziţie.

Oferta de tip „Fast track” lansată de Renault pentru modelul Arkana garantează că noul automobil va fi livrat în maximum 30 de zile, comparativ cu o perioadă medie de aşteptare de până la cinci luni.

Însă, automobilele sunt disponibile în doar trei culori (negru, alb perlat şi gri) faţă de gama obişnuită de şase culori. În plus, este disponibilă doar varianta RS Line şi o singură opţiune de motor. Dacă cumpărătorii vor opţiuni suplimentare, livrarea nu mai este garantată, potrivit Renault.

O sursă din apropierea Renault a declarat pentru Reuters că producătorul auto francez se aşteaptă ca aceste oferte simplificate să se extindă de-a lungul întregii industrii auto pentru că problemele de aprovizionare nu vor dispărea prea curând.

„Asta trimite un mesaj că reducerea diversităţii comerciale şi tehnice este compatibilă cu afacerile bune”, a apreciat sursa citată.

Timp de mai mulţi ani constructorii auto tradiţionali au urmat o abordare conform căreia capacitatea de a personaliza culoarea, dotarea şi accesoriile, inclusiv capacitatea de a urmări de la distanţă cum progresează construcţia automobilului tău, este crucială în procesul de vânzare.

O analiză din 2020 a firmei de consultanţă J.D. Power realizată la nivelul întregii industrii auto arată că 98% dintre combinaţiile de modele vând mai puţin de 50 de modele fiecare şi în total reprezintă doar 25% din vânzările totale. În schimb, restul de 2% din combinaţii sunt responsabile pentru trei sferturi din vânzările totale.

O parte dintre marii constructori au vorbit în repetate rânduri despre nevoia de a reduce numărul de opţiuni însă până acum au avut dificultăţi în a pune în practică acest lucru. Situaţia ar putea să se schimbe acum din cauza problemelor apărute de-a lungul lanţului de aprovizionare şi a necesităţii de a simplifica procesele industriale pentru a face faţă costurilor mari ale electrificării.

„Reducerea diversităţii de produse face mai uşor pentru clienţi să găsească modelele pe care le doresc în stoc. Toată lumea beneficiază de pe urma reducerii diversităţii. Şi toată lumea va urma acest trend, chiar şi germanii”, consideră Denis Schemoul, analist la S&P Global Mobility.

De exemplu, oferta „Up & Go” lansată de marca Dacia se concentrează pe reducerea opţiunilor de motor şi dotări în loc de reducerea opţiunilor de culoare.

„Prin ghidarea clienţilor spre două opţiuni de motor şi un singur finisaj, nu mai există stânjeneala alegerii…şi graţie acestui lucru, din punct de vedere industrial, este mult mai uşor să ne programăm, să ne facem un calendar”, spune directorul de logistică de la Dacia, Dimitri Manoussis.

Acest program reduce cu 40 de zile perioada în care este livrat automobilul. Dacia susţine că oferta „Up & Go”, care este disponibilă în doar 14 combinaţii, este responsabilă pentru 30% din vânzările de SUV-uri Duster în Franţa, iar alte 400 de combinaţii pentru restul de 70%. SUV-ul Duster este al doilea cel mai bine vândut model Dacia.

„Dacă reducem diversitatea produselor, putem face lucrurile mult mai fluide”, spune Manoussis.

Dacia va extinde oferta „Up & Go” pentru toată gama sa şi de asemenea o va extinde şi în ţări precum Belgia, Maroc şi Portugalia până la finele acestui an, urmând ca în 2023 să ajungă şi în Marea Britanie. 

Related posts