Pare o știre de acum un an sau chiar doi, dar nu este. Mai multe uzine din China, printre care și cea a Tesla, sunt forțate să oprească producția din cauza unui nou val al pandemiei. Compania americană producătoare de vehicule exclusiv electrice a anunțat că suspendă producția la fabrica sa din Shanghai pentru două zile.
Categorie: NEWS
Mercedes-Benz a deschis marţi prima sa fabrică de baterii pentru vehicule electrice din SUA
Mercedes-Benz a deschis marţi prima sa fabrică de baterii pentru vehicule electrice din SUA şi a declarat că producătorul japonez de baterii Envision AESC va furniza module de baterii pentru vehiculele electrice Mercedes fabricate la o nouă fabrică din SUA, de la mijlocul deceniului, transmite Reuters.
BMW Group, Qualcomm şi Arriver vor forma o cooperare strategică pentru dezvoltarea în comun a soluţiilor software de condus autonom
BMW Group, Qualcomm Technologies, Inc. şi Arriver Software AB au anunţat o cooperare de dezvoltare pe termen lung pentru dezvoltarea tehnologiilor de condus autonom. Companiile au semnat un acord pentru o cooperare strategică, care se va concentra pe dezvoltarea comună a tehnologiilor de condus autonom de ultimă generaţie, de la Programul de Evaluare a Automobilelor Noi (NCAP), Sisteme Avansate de Asistare a Condusului de Nivel 2 până la funcţionalităţi de Condus Automatizat Avansat de Nivel 3.
Porsche trimite două 911 Turbo S Safety Car într-un turneu mondial
Porsche continuă să furnizeze FIA World Endurance Championship WEC cu mașini de siguranță. La startul sezonului 2022, de weekendul viitor de la Sebring (SUA), vor fi prezente pentru prima dată noile modele de safety car bazate pe Porsche 911 Turbo S. Modelele de 478 kW (650 CP) sprintează de la zero la 100 km/h în 2,7 secunde și ating o viteză maximă de 330 km/h. Pentru utilizare ca safety car în FIA WEC, ele au fost echipate cu tehnologie de date și transmisie, precum și cu un sistem special de semnalizare luminoasă și două monitoare suplimentare în cockpit.
Elon Musk: Tesla şi SpaceX suportă presiuni inflaţioniste semnificative legate de materii prime şi logistică
Directorul general al Tesla, Elon Musk, a declarat că producătorul american de maşini electrice şi compania sa de rachete SpaceX se confruntă cu presiuni inflaţioniste semnificative legate de materiile prime şi logistică, transmite Reuters.
Grupul Koç – cel mai important jucător automotive din Turcia care a preluat Ford România produce și camioane
Ford a anunțat că uzina de la Craiova va fi preluată de Ford Otosan, o companie deținută cu părți egale de americani și de grupul turc Koç. Decizia Ford de a transfera proprietatea uzinei de la Craiova de la divizia Ford Europa către parteneriatul Ford Otosan din Turcia a dat naștere multor controverse. Noul proprietar al uzinei românești este controlat de cea mai bogată familie din Turcia.
Uzina Ford Craiova își schimbă proprietarul
Ford confirmă astăzi transferul proprietății fabricii din Craiova către partenerul său strategic Ford Otosan, proces condiționat de aprobările autorităților relevante și ca urmare a consultărilor. Ford Otosan va prelua proprietatea asupra fabricii de la Craiova și a activității de producție din România, proces condiționat de aprobările autorităților relevante și ca urmare a consultărilor.
Decizie controversată! Grupul Renault rămâne încă în Rusia
Grupul auto francez Renault SA şi-a păstrat intacte legăturile cu Rusia, în pofida războiului din Ucraina, deoarece este îngrijorat de costurile ridicate ale unei retrageri din compania AvtoVaz, unde deține majoritaea acțiunilor, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din interiorul companiei.
Uzina Dacia din Mioveni, afectată de războiul din Ucraina. Producţia de cutii de viteze se opreşte mai multe zile
Uzina Mecanică şi Şasiuri Dacia va fi oprită pentru mai multe zile, începând de luni, 14 martie, ca urmare a scăderii de comenzi de cutii de viteze din partea uzinelor Renault din Rusia, potrivit anunţurilor făcute de companie către angajaţi.
VW avertizează că invazia Rusiei în Ucraina i-ar putea afecta afacerile în 2022
Volkswagen, cel mai mare producător de automobile din Europa, a declarat vineri că invadarea Ucrainei de către Rusia i-ar putea afecta afacerile în acest an, dar pentru 2021 a raportat o dublare a profitului operaţional, transmite Reuters.