Bucur (RAR): Suntem contemporani cu revoluția mașinilor electrice

Da mai departe!

Europa și-a exprimat prioritățile pe termen mediu și lung în privința autovehiculelor electrice și a celor conectate și autonome, iar România trebuie să nu rămână pasivă, ci să meargă în întâmpinarea acestui trend, a declarat, vineri, Cristian Bucur, director tehnic al Registrului Auto Român (RAR).

„Noi încurajăm orice demers onest care promovează cultura automobilului. Apreciem, însă, doar inițiativele constructive, cele care prezintă în mod real direcțiile de dezvoltare în viitor ale automobilului. Cu alte cuvinte, v-aș spune că nu neapărat parcurile auto cu vehicule utilizate care își așteaptă viitorii proprietari din România ar trebui să fie atracția românilor, ci astfel de manifestări cu noutăți care vin direct de la târgurile consacrate (…) Voi fi curios să văd cât anume ni se va dezvălui din progresul tehnologic care a făcut ca să se utilizeze acum energia electrică la propulsia autovehiculelor. Este clar faptul că suntem contemporani cu această revoluție și Europa deja și-a exprimat prioritățile pe termen mediu și lung: automobilul electric și mai apoi automobilele conectate și autonome. Evident că trendul va ajunge și în România și este bine să nu-l așteptăm pasivi, ci să mergem în întâmpinarea lui”, a spus Bucur.

Reprezentantul RAR a punctat, de asemenea, o serie de noi soluții tehnice pe care cei interesați le pot descoperi la standul Registrului pe durata expoziției.

„În afară de interesul legitim pentru modelele noi de autovehicule, vor fi prezentate soluții noi pentru activitatea de service, de întreținere, accesorii auto, moto și marcaje rutiere. Dacă vorbim despre noutăți, veți regăsi la standul RAR gata montat pe un autovehicul un echipament portabil de măsurare a emisiilor poluante. Acest echipament a devenit obligatoriu de la 1 septembrie a acestui an și permite efectuarea testului în regim real — Real Driving Emissions pentru orice autovehicul, de la cele mini până la camioane sau autobuze. Orice autoritatea de omologare trebuie să aibă un astfel de echipament. Vom continua colaborarea cu clienții care sunt acum în portofoliul nostru și vom încerca să atragem și alte companii auto pentru a le acorda omologare în România. În același timp, folosim acest echipament pentru certificarea sistemelor Retro Fit, acele sisteme care se montează într-un autovehicul după momentul fabricației și mă refere în special la alimentarea cu gaz petrolier lichefiat și cu gaz natural comprimat”, a Cristian Bucur.

Related posts