BMW a încheiat un parteneriat pe termen lung cu croații de la Rimac Technology

Da mai departe!

Grupul BMW a încheiat un parteneriat „pe termen lung” cu Rimac Technology, divizie independentă a companiei croate care, alături de Porsche, este acționar al Bugatti.

Conform celor doi parteneri, „obiectivul colaborării este dezvoltarea şi producția în comun de soluţii inovatoare în domeniul tehnologiei bateriilor de înaltă tensiune pentru automobilele electrice”.

Rezultatele parteneriatului vor fi utilizate în viitoarea gamă de produse a BMW Group, în generaţiile de modele programate pentru a doua jumătate a deceniului 2020.

Oficialii BMW notează că strategia de electrificare a grupului bavarez are ca scop construirea unei poziţii de lider în domeniul mobilităţii electrice premium.

„Chiar înainte de a ajunge în 2030, automobilele electrice cu baterii vor reprezenta peste jumătate din vânzările globale de maşini. BMW Group aduce în parteneriat competenţa acumulată de peste 15 ani în baterii şi sisteme de propulsie electrice”, arată cei de la BMW.

Parte integrantă a Rimac Group, divizia Rimac Technology este un furnizor de Nivel 1 specializat în electrificare, în domeniul auto. Portofoliul său constă din pachete de baterii de înaltă tensiune, punţi electrice, precum şi soluţii electronice şi de software. Produsele companiei sunt proiectate şi fabricante intern pentru a oferi tehnologie avansată cu un grad ridicat de personalizare.

Parteneriatul pe termen lung cu BMW Group este un semn al tranziţiei Rimac Technology de la furnizor de soluţii de înaltă performanţă de nişă la furnizor de Nivel 1 de mare volum. Odată cu creşterea semnificativă a companiei, inclusiv prin deschiderea „campusului Rimac” de 200.000 mp, Rimac Technology este gata să livreze „proiecte de amploare la cele mai înalte standarde”.

Pentru a sublinia independența și integritatea companiei și a nu da ocazia unor speculații legate de parteneriatul grupului Rimac cu Porsche – ambele companii având acțiuni importante la producătorul supermașinilor Bugatti (55% Rimac și 45% Porsche) din grupul Volkswagen – oficialii Rimac Technology susțin că firma lor este „liberă de orice supraveghere din partea oricărui alt producător, inclusiv a investitorilor în Rimac Group. Pentru clienții Rimac Technology este la fel de important ca munca lor să rămână confidențială, precum și ca aceasta să fie livrată la timp, cu costurile și performanțele agreate”.

De altfel, dacă printre acționarii grupului Rimac se află, alături de fondatorul Mate Rimac, companii auto precum Porsche AG sau Hyundai, divizia Rimac Techology este cotrolată 100% de grupul Rimac.

Cei doi parteneri vor dezvălui mai multe detalii despre forma pe care o va lua legătura strategică, precum şi domeniul şi conţinutul acesteia, într-o etapă ulterioară.

Separat de noua cooperare strategică, BMW Group se pregăteşte pentru introducerea gamei sale Neue Klasse: primul model îşi va sărbători lansarea pe piaţă în 2025. Sosirea modelelor Neue Klasse va marca, de asemenea, debutul celei de-a şasea generaţii a tehnologiei BMW eDrive, care va aduce un alt salt semnificativ în toate atributele relevante pentru client, cum ar fi autonomia şi timpul de încărcare.

Rimac Group, condus de directorul executiv Mate Rimac, este acţionar majoritar al Bugatti Rimac şi singurul acţionar al Rimac Technology. De asemenea, grupul controlează compania Rimac Automobili, producătorul faimosului „hybercar” Nevera. Cu sediul la Zagreb (Croaţia), dar cu activități în mai multe centre din Europa, grupul are în prezent peste 2.200 de angajaţi.

Related posts