Acționarii Volkswagen se întâlnesc pentru a decide viitorul gigantului auto

Da mai departe!

Propunerea echipei de conducere de la Volkswagen de a elimina zeci de mii de locuri de muncă și de a închide o parte din fabrici va fi decisă joi, când acționarii principali care controlează cel mai mare producător auto din Europa se întâlnesc pentru a discuta planurile de restructurare, care au provocat proteste din partea muncitorilor de la fabricile din întreaga Germanie, transmite Reuters.

Confruntat cu costuri ridicate și capacitate excedentar de producție a fabricilor germane, în timp ce se luptă cu concurența chineză și tarifele la autoturismele pe care le exportă în Statele Unite, Volkswagen este presat să își revizuiască un model de afaceri care a susținut creșterea grupului timp de decenii.

La reuniunea de joi a consiliului de supraveghere, care va avea loc la sediul Volkswagen din orașul german Wolfsburg, și este programată să înceapă la ora 12:30 GMT, directorul general Oliver Blume trebuie să convingă sindicatele să accepte ample restructurări în cadrul unui grup care include și mărcile Audi și Porsche. De asemenea, Blume se va confruntă cu presiunea familiilor Porsche și Piech, proprietarii Volkswagen, care au văzut cum valoarea de piață a investițiilor lor s-a redus cu câteva zeci de miliarde de euro în ultimii ani.

Sursele citate de Reuters au dezvăluit că Blume are în vedere închiderea a patru fabrici din Germania, uzinele VW de la Hanovra, Emden și Zwickau și precum și fabrica Audi de la Neckarsulm, precum și eliminarea a 100.000 de locuri de muncă, dublu față de numărul vehiculat anterior.

Consiliul de supraveghere de la Volkswagen include reprezentanți ai familiilor proprietarilor, sindicatelor și guvernului landului Saxonia Inferioară, o combinație dificilă care complică procesul decizional.

În ultimul acord de restructurare cerut de Blume la sfârșitul anului 2024, sindicatele au obținut un angajament din partea conducerii de a evita închiderea fabricilor germane, ceea ce a obligat Volkswagen să caute utilizări alternative pentru facilitățile de producție care nu funcționează la capacitate optimă. Printre aceste utilizări se numără căutarea unui partener din sectorul apărării pentru fabrica Volkswagen de la Osnabruck și posibilitatea de a produce modele concepute pentru piața chineză la uzinele din Germania.

Datele firmei de consultanță Mobility Global, consultate de Reuters, estimează că fabricile din Germania ale grupului Volkswagen vor funcționa la 81% din capacitatea lor standard în 2026. Această rată urmează să se deterioreze până la 73% la sfârșitul deceniului, chiar și după ‘eliminarea preconizată a fabricii Osnabruck din rețea’. Datele mai arată că, în 2026, fabrica de la Zwickau are cea mai bună performanță dintre cele patru fabrici amenințate cu închiderea, cu o rată de utilizare de 88%, dar se preconizează că aceasta va scădea la 42% până în 2030.

Înainte de ședința de joi a consiliului de supraveghere, principalul sindicat din Germania, IG Metall, a mobilizat angajații de la aproximativ 20 de fabrici ale grupului Volkswagen din întreaga țară pentru a protesta împotriva planurilor și a cere conducerii să protejeze producția germană. ‘Acesta este un mesaj clar către consiliu: Nu sub supravegherea noastră!’, a avertizat președinta IG Metall, Christiane Benner, care este și vicepreședintă a consiliului de supraveghere al Volkswagen. 

Related posts