Noul Captur va fi dezvăluit la Salonul Auto de la Geneva în dată de 7 martie. Cu un design îmbunătățit, atât la interior, cât şi la exterior, dar şi cu echipări noi, cel mai vândut crossover al segmentului B în Europa (215.670 unităţi în 2016) are ambiţia de a-şi menţine poziţia de leader.
Captur menţine elementele esenţiale care au contribuit la succesul său, inclusiv caroseria în două nuanţe. Posibilităţile de personalizare au fost însă extinse cu două noi culori – Atacama Orange şi Ocean Blue, la care se adaugă o nouă culoare de plafon – Platinum Gray. Clienţii pot alege acum din peste 30 de combinaţii dferite pentru a-şi personaliza propria masină.
Noul model face un pas mai departe în acest proces al diferenţierii, propunând şase pachete de personalizare a interiorului şi o diversitate de culori – Ivory, Ocean Blue, Caramel, Red, Satin Chrome şi Patina Chrome. Pentru exterior sunt propuse cinci pachete: Ivory, Ocean Blue, Capuccino, Red şi Atacama Orange (pentru şuruburile roţilor şi protecţiile pentru pasajele roţilor).
Noul Captur este echipat, în funcţie de versiuni, cu proiectoare full LED Pure Vision. Această tehnologie accentuează design-ul exterior şi îmbunătăţeşte siguranţa, oferind în acelaşi timp o mai mare eficienţă. Luminile de zi cu LED, în forma literei « C », sunt integrate în bara de protecţie inferioară, recreând astfel identitatea luminoasă a brand-ului. Luminile din spate sunt dotate cu aceeaşi semnătură, vizibilă atât noaptea cât şi ziua.