Acordul prin care Ford Otosan, cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa, preia proprietatea fabricii Ford din Craiova a fost finalizat cu succes, informează constructorul auto într-un comunicat de presă.
Prin acest acord, Ford a transferat proprietatea asupra fabricii sale din Craiova, care produce vehicule şi motoare, către Ford Otosan, permiţând astfel companiei să-şi extindă operaţiunile la nivel internaţional.
În paralel, Ford Otosan a anunţat vineri o investiţie de 490 de milioane de euro la fabrica de la Craiova, care va fi implementată în următorii trei ani, pentru a sprijini lansarea următoarei generaţii a modelului Courier. Astfel, capacitatea totală de producţie a fabricii de la Craiova va creşte de la 250.000 vehicule/an la 272.000 de vehicule/an.
La rândul său, Ford a precizat că, în contextul transferului de proprietate de la Craiova, a fost creată o nouă companie – Ford Romania Services SRL – care integrează activităţile de vânzări şi marketing ale Ford in România (Compania Naţională de Vânzări), condusă de Roxana Capătă şi Ford Business Solutions Center (FBS), condus de Dieter Rogmann. De asemenea, unele funcţiuni europene suplimentare, precum Serviciile de Cumpărări şi Contabilitate, care operează din Craiova, îşi vor desfăşura activitatea în cadrul companiei Ford România Services.
În luna martie, constructorul auto Ford a informat că fabrica de la Craiova va produce noua generaţie a modelului Courier, atât în varianta Transit (transport marfă), cât şi în varianta Tourneo (transport persoane), ce va intra în producţie în 2023, cu o versiune complet electrică din 2024. De asemenea, Ford Puma, cel mai bine vândut autoturism Ford din Europa, va beneficia în 2024 de o versiune complet electrică, care va fi produsă la fabrica din România.