Constructorul auto suedez Volvo, parte a holdingului chinez Geely, care a prezentat oficial în primăvara acestui an cel mai nou model electric al său și primul care nu are o caroserie SUV, confirmă startul producției, ceea ce înseamnă că primii clienți ar putea primi mașinile comandate în curând.
Volvo a anunțat că producția noului model ES90 va începe la sfârșitul verii, iar comenzile sale au fost deschise în prima serie de țări europene, din care România lipsește. Pentru cei care își doresc noua limuzină electrică de la Volvo, pot încerca la dealerii din Austria, Belgia, Republica Cehă, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveția sau Regatul Unit, dar compania spune că alte țări vor urma, unele în acest an, restul în 2026.
Volvo atrage atenția asupra faptului că ES90 nu este doar o mașină cu zero emisii în timpul rulării, ci are și o amprentă de carbon foarte redusă pe parcursul vieții, la circa 50% față de sedanul S90 mild-hybrid.
Mașina suedezilor conține aproximativ 29% aluminiu reciclat, 18% oțel reciclat, precum și 16% polimeri reciclați și materiale biologice, cum ar fi lemnul natural, certificat FSC. În interior, clienții pot alege o opțiune de tapițerie Nordico, fabricată din materiale reciclate, cum ar fi sticle PET și materiale cu atribute biologice. De asemenea, ES90 are primul pașaport pentru baterie din lume, bazat pe tehnologia blockchain, care permite companiei să urmărească originea materiilor prime și starea generală de sănătate a bateriei.
Volvo a ales caroseria de tip fastback pentru noul său automobil electric, cu note discrete de crossover, pentru a putea continua spiritul lui S90 și, în același timp, pentru a aduce aproape și simpatizanții caroseriilor SUV. „Unii ar putea spune că este un sedan. Alții vor vedea un fastback sau chiar indicii de SUV”, descrie compania suedeză noul ES90.
Dimensiunile sale sunt tipice clasei mari, având un ampatament de 3,1 metri, care asigură maxim de confort pasagerilor, în detrimentului portbagajului, care are sub 500 de litri. Lungimea totală a mașinii este de 5 metri, cu o înălțime destul de mare, 1,54 metri.
Arhitectura software a noului model este similară cu cea de pe EX90, dar are câteva elemente care o fac mai rapidă și mai complexă, fiind susținut de un procesor Snapdragon, cu un display central de 14,5 inci al sistemului de infotainment, poziționat vertical.
Propulsia este asigurată de o baterie de 88 kWh, pentru versiunea Core, și de 102 kWh pentru versiunea de top. Autonomia pentru cea mai mică baterie este de 647 km, în timp ce pe Ultra atinge 700 de km. Cele două opțiuni de baterii sunt echipate cu motoare diferite, pe echiparea Ultra fiind disponibilă și tracțiunea integrală, cu două motoare. Versiunea Core are un motor de 329 CP, care reușește să accelereze de la 0 la 100 km/h în doar 6,7 secunde, în timp ce pe Ultra puterea ajunge până la 442 CP și, respectiv, 680 CP, ultimul având o accelerație de numai 3,9 secunde.
Volvo ES90 are o arhitectură pe 800 de volți, care permite încărcarea rapidă în 20 de minute (de la 10 la 80%), cu un timp de numai 10 minute pentru 300 de km.
Prețul anunțat pentru aceste piețe, începe de la circa 70.000 de euro și ajunge la peste 80.000 euro, pentru echiparea Ultra, la care se adaugă echipamentele opționale.
De remarcat și faptul că Volvo a decis să prelungească viața sedanului S90, cu motoare termice și mild-hybrid, având în vedere contextul piețelor din Europa și SUA, care s-au arătat reticente în fața mașinilor electrice și încă mai doresc mașini cu propulsie pe combustie. Un facelift discret și o actualizare a sistemelor de asistență au prelungit viața lui S90 pentru încă câțiva ani, la fel cum s-a întâmplat și cu cele două SUV-uri XC60 și XC90.