Un weekend cu Pegas Cutezător

Da mai departe!

Noi la AutoReport.ro iubim mașinile, dar asta nu înseamnă că iubim și alte vehicule din trafic. Pentru că avem o istorie de colaborare cu Pegas, am testat într-un weekend cea mai nouă bicicletă a lor, robustul fatbike Pegas Cutezător.

Am avut 2 zile interesante ca biciclist într-un oraș plin de mașini. Dar m-am simțit mai bine pentru că am mers pe o bicicletă ale cărei anvelope sunt aproape la fel de groase ca a ale unei motociclete. Ajutându-ne de ele, am putut urca și coborî borduri mai abrupte, dar am și trecut peste gropi care ne-ar fi aruncat de pe orice alt tip de bicicletă de oraș. Deplângem încă o dată starea dezastroasă a drumurilor din București, fiecare margine de stradă din Capitală are gropi interesante care trebuiesc ocolite, iar acolo unde acestea nu există, au avut primarii grijă să monteze limitatoare de viteză.
Noul Pegas Cutezător este dotat cu anvelope de tip Fat Bike CST BFT 26×4.0 și cu jante late din aluminiu, putând fi folosită în toate anotimpurile și pe toate tipurile de teren: denivelate – zăpada sau nisip, dar și în oras – pe teren normal.
Prin acest model, îți propunem să redescoperi orașul pe bicicletă. Nu trebuie să îți faci griji, Cutezător este gata de orice obstacol îți va ieși în cale.
Bicicleta este echipată cu un schimbător de viteze Shimano și frânele pe discuri de 160 mm față/spate Schimbarea vitezelor și frânarea se face silențios și rapid, indiferent de context. Mai mult decât atât, șaua cu arcuri cu aspect cruiser și ghidonul din otel, înalt de 255 mm, îi oferă ciclistului o poziție confortabilă la drum pe orice tip de suprafață, fie că vorbim de o plimbare la munte – off-road, la mare – pe nisip sau în oraș.
Jantele și anvelopele noului Pegas se potrivesc de minune imaginii unui peisaj montan și noi abia așteptăm să dăm cu ea o tură până la munte. În zilele în care am mers cu această bicicletă prin oraș am atras foarte multe priviri, mai ales de la cei care sunt atrași atât de biciclete mai robuste, dar și de la cei pasionați de mărcile românești.

Related posts