S&P înrăutățește perspectiva ratingului Nissan, din cauza dificultăților financiare cu care se confruntă grupul nipon

Da mai departe!

Agenția de evaluare financiară S&P Global a înrăutățit perspectiva ratingului de credit al Nissan Motor de la stabilă la negativă, ceea ce înseamnă că o nouă retrogradare este posibilă, și a confirmat ratingul pe termen lung la ‘BB plus’, apreciind că producătorul auto nipon va avea nevoie de mai mult timp pentru a-și îmbunătăți performanțele economice, transmite Reuters.

În noiembrie, Nissan a anunțat că va renunța la 9.000 de angajați, sau aproximativ 6% din forța sa globală de muncă, și va reduce capacitatea de producție cu 20%, după ce a raportat pierderi trimestriale de 61 milioane de dolari.

‘Perspectiva negativă reflectă opinia noastră că solvabilitatea companiei va continua să se deterioreze dacă profitabilitatea nu se îmbunătățește și nu este asigurat un flux de numerar pozitiv’, se arată în comunicatul S&P.

Nissan a majorat stimulentele de vânzări pentru a-și reduce nivelul ridicat al stocurilor, cauzat de încetinirea vânzărilor de mașini în America de Nord, principala piață a companiei, a apreciat agenția de evaluare financiară.

Luna trecută, producătorii auto niponi Honda Motor și Nissan Motor au semnat un acord de bază referitor la discuțiile privind fuziunea, în speranța de a crea un gigant care să supraviețuiască concurenței agresive din China, care afectează sectorul auto global.

Mitsubishi Motors Corp, deținut în proporție de 24,5% de Nissan, a semnat de asemenea Memorandumul de Înțelegere și probabil va face parte din grup, decizia finală fiind așteptată până la finalul lunii.

O astfel de alianță ar crea al treilea mare grup auto mondial, în funcție de numărul de vehicule vândute într-un an, după Toyota și Volkswagen, într-un moment în care producătorii auto tradiționali se confruntă cu provocări din partea Tesla și a rivalilor chinezi. Honda are o capitalizare de piață de peste 40 de miliarde de dolari, în timp ce Nissan este evaluat la aproximativ 10 miliarde de dolari.

Grupul auto francez Renault, cel mai mare acționar de la Nissan, este deschis în principiu la ideea unei fuziuni între Honda și Nissan. 

Related posts