KIA anunță numele noului SUV compact: Seltos

Da mai departe!

Kia Motors a anunțat că ”Seltos” va fi numele noului său SUV compact pe toate piețele din lume. Programat pentru a fi lansat în această vară, Kia Seltos va aduce un stil sofisticat și un character puternic, curajos în segmentul SUV-urilor compacte.

Numele modelului Kia Seltos este inspirat din mitologia greacă și legenda lui ‘Celtos’, fiul lui Hercule. Reprezentând spiritul curajos și asertiv al lui Celtos, inițiala ’S’ din numele automobilului sugerează viteză (speed) și sportivitate. Seltos a fost creat pentru generația modernă, diferențiindu-se de rivalii săi printr-un design sportiv, sofisticat și spațiul și capabilitățile unui SUV tradițional – toate îmbinate într-un pachet compact.

Seltos vine cu detalii de design exterior sofisticate, cum ar fi capota lungă, un aspect puternic al barei frontale și linii ascuțite inserate în caroserie. Linia robustă a plafonului, îmbinată cu ramele geamurilor care se îngustează către partea posterioară a automobilului, dar și bara din spate ce cuprinde toba de eșapament cu efect metalic, imprimă SUV-ului compact un aer subtil de sportivitate.

Destinat cumpărătorilor tineri, fani ai tehnologiei, interiorul este caracterizat prin forme cuprinzătoare și detalii foarte tehnice. Echipat cu o gamă de tehnologii pentru maximizarea confortului, conectivității și ușurinței în utilizare, designul îndrăzneț al cabinei dispune de un sistem de infotainment cu touchscreen de 10.25 inch, de ultimă generație și sistemul ambiental Sound Mood Lighting.

Kia Motors își extinde gama de SUV-uri pentru a satisface nevoile clienților de pe toate piețele, noul model oferind pentru prima dată în segmentul SUV-urilor compacte multe dintre atuurile cu care s-au obișnuit clienții Kia – în ceea ce privește designul, calitatea și tehnologia.

Kia Seltos va fi dezvăluit spre sfârșitul acestei luni, comercializarea sa în Coreea de Sud și în alte regiuni urmând să înceapă în a doua jumătate a anului 2019.

Related posts