Germania: Aproape 1,41 milioane de vehicule electrice pe autostrăzi, în 2023

Da mai departe!

Numărul maşinilor electrice în Germania a crescut anul trecut cu aproape 396.000, la aproape de 1,41 milioane, arată datele publicate de Autoritatea Federală de Transport Auto, ceea ce înseamnă că una din 35 de maşini este complet electrică (BEV), transmite DPA.

Dacă se adaugă şi cele aproximativ 2.000 de vehicule alimentate cu pile de combustie şi alte 922.000 hibride plug-in, existau anul trecut pe autostrăzi 2,33 milioane vehicule electrice (EV), sau una din 21 de maşini.

Creşterea vânzărilor EV este uşor mai ridicată decât în 2022, când au fost aproape 395.000 unităţi.

Per total, anul trecut au fost înmatriculate în Germania 524.000 de maşini complet electrice, iar în 2024 autorităţile se aşteaptă la un avans mai redus. Programul Germaniei de subvenţii pentru achiziţionarea de vehicule electrice (EV) a fost încheiat prematur în decembrie, după ce s-au rambursat aproximativ zece miliarde de euro din 2016. Iniţial, subvenţiile pentru achiziţionarea EV erau menite să se acorde până la finalul lui 2024.

În primele două luni din acest an, au fost înmatriculate în Germania 50.000 de maşini complet electrice, mult sub media din 2023.

Cel mai mare grup de vehicule electrice în Germania sunt SUV-urile, responsabile pentru mai mult de o treime din înmatriculările de maşini complet electrice: 487.000. De asemenea, au fost înmatriculate 238.000 maşini mini şi 235.000 maşini mici.

În cazul mărcilor, liderul pieţei germane este Volkswagen, cu aproximativ 237.000 EV, urmat de Tesla (164.000), Renault (120.000), Hyundai (92.000) şi BMW (85.000).

Industria auto din Germania, un pilon al celei mai mari economii europene, a reuşit să înregistreze o modestă revenire după închiderile şi problemele pe lanţurile de aprovizionare provocate de pandemie în ultimii ani. Dar, cu toate acestea, perspectivele s-au înrăutăţit pe măsură ce inflaţia ridicată a majorat costurile de producţie şi a erodat puterea de cumpărare a gospodăriilor, ceea ce a dus la diminuarea cererii. 

Related posts