Ford- cea mai bine vândută marcă de import din România în primele 6 luni ale anului

Da mai departe!

Conform datelor emise în această lună de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (D.R.P.C.I.V), în prima jumătate a anului 2018 au fost înmatriculate 6.694 de unități Ford (autoturisme și vehicule comerciale,cu excepția Ford Trucks) ceea ce îi asigură mărcii poziția de lider al pieței de import pentru automobile și vehicule comerciale.

Cota de piață a Ford în perioada ianuarie- iunie a fost de 9,18%, iar comparativ cu perioada similară a anului trecut, marca americană a înregistrat ocrestere de 16%, raportat la întreaga piață de vehicule.
În ceea ce privește autoturismele, cele mai bine vândute modele au fost Focus, EcoSport și Kuga, iar 33% dintre autoturismele înmatriculate de Ford în prima jumătate a anului au fost SUV-uri, fapt ce arată tendința pieței și preferințele clare ale clienților din România pentru acest segment de vehicule.

În ceea ce privește vehiculele comerciale, Ford domină întreaga piață, cu o cotă de piață de 16,4% , înregistrând astfel o creștere de 20% față de perioada similar a anului trecut. În top 3 cele mai bine vândute vehicule comerciale lider este modelul Transit ,Custom, urmat de Transit Connect și Ranger.

“Piața de vehicule noi din România continuă să fie predominant reprezentată în zona de flote, acolo unde cel mai bine vândut model al nostru este Ford Kuga – lider al segmentului SUV-urilor compacte, cu o cotă de segment de 14,15% și o creștere de 66% a volumelor de vânzări, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, în aceste 6 luni ale anului nu pot să nu remarc saltul spectaculos al Ford pe partea retail, acolo unde a înregistrat o creștere de 105%, față de prima jumătate a anului 2017. Acest salt ne duce direct pe locul al treilea în segmentul de retail, cea mai bună performanță a mărcii Ford din ultimii 5 ani”, a declarat Roxana Capată – director de vânzări Ford România.

Related posts