General Motors a ales electrificarea drept canalul prin care s-ar putea întoarce în Europa, pe o piață de peste 12 milioane de autoturisme anual, pe care a părăsit-o în urmă cu șapte ani, după vânzarea mărcii Opel către PSA. Noul program de investiții al companiei urmărește consolidarea mărcii Cadillac pe piața din Europa, cu ajutorul modelelor electrice.
Cadillac are un plan consistent și de lungă durată prin care intenționează să readucă grupul General Motors pe piața din Europa, în segmentul de mărci mainstream. În prezent, brandul premium american este o prezență discretă pe mai multe piețe europene, însă lansarea de la începutul acestui an a modelului Lyriq și investițiile anunțate de General Motors pentru lansarea de noi modele electrice sunt doar punctul de plecare.
GM a anunțat că are în derulare investiții de 35 de miliarde de dolari în noi tehnologii de propulsie electrică, care țintesc inclusiv mașinile autonome, cu ajutorul cărora speră să treacă de la statutul de nișă, la cel de marcă de volum, pe segmentul electric.
După Lyriq, un SUV exclusivist care costă 81.000 de euro, Cadillac a prezentat un al doilea model electric, Optiq, care urmează să fie lansat pe cele trei mari piețe din UE pe care se bazează planul său, Germania, Franța și Spania, la care se adaugă Elveția, țara în care își are sediul GM Europe după vânzarea Opel.
Prezentat la Paris, în cadrul salonului auto, Optiq este tot un SUV, dar cu dimensiuni medii și un preț de aproximativ 50.000 de euro.
Ambele mașini folosesc o baterie de 102 kWh, ce alimentează două motoare cu o putere însumată de 528 CP, având o autonomie de 530 km.
Un al treilea model este anticipat de conceptul Artiq, prezent și el la Paris, pentru a da consistență standului mărcii americane de la salonul auto.
Cu acestea trei, dar și cu noi produse ce vor fi dezvoltate în cadrul programului de investiții, Cadillac țintește segmentul premium și de lux, datorită cererii mult mai stabile și a disponibilității clienților de a plăti prețuri foarte mari pe noile tehnologii. „Avem potențial de creștere nelimitat” a declarat șeful GM Europe, Pere Brugal, susținând că în acest moment intrarea pe piața din Europa este în faza de debut. El a exclus însă posibilitatea ca brandul Cadillac să producă mașini pentru segmentele accesibile.
Din punct de vedere al sistemului de vânzări, având în vedere volumele foarte mici, Cadillac funcționează deocamdată doar în sistem de vânzare directă, fără dealeri, având în schimb contracte cu terți pentru serviciile post-vânzare și pentru alte servicii conexe.
În același timp, pentru a oferi servicii de încărcare, compania a semnat contracte cu mai multe companii specializate, iar accesul la stații poate fi făcut de clienții Cadillac printr-o aplicație proprie, care oferă și localizare și posibilitatea de plată.