AutoReport.ro a testat VW Golf Alltrack, cea mai nouă versiune a compactei germane, în fapt un fel de crossover creat pe modelul Audi Allroad.
Ideea de a face un crossover din Golf nu este veche, VW este la a doua încercare de acest tip, prima fiind făcută pe generația a doua a mașinii compacte undeva prin anii 90. Acum Volkswagen are maturitatea și tradiția necesară pentru a crea un astfel de break de familie bun și pe drumuri accidentate și deja are două astfel de vehicule în ofertă Passat Alltrack și Golf Alltrack.
Alltrack a primit noi elemente de caroserie care protejează părțile de jos ale mașinii, o gardă la sol mai mare, bare transversale pe acoperiș, dar și sistemul de tracțiune integrală 4Motion în echiparea de serie. Astfel, Golful a devenit un autoturism polivalent, ce pare atât de familie, cât și de aventurare pe drumuri neasfaltate, dar și elegant pentru drumul de zi cu zi la serviciu sau la întâlniri de afaceri.
Versiunea testată are sub capotă motorul diesel 2.0 TDI care oferă o putere de 184 CP, fiind cuplat la o cutie cu dublu ambreiaj și 6 trepte DSG. Această combinație face conducerea modelului de test foarte confortabilă mai ales în oraș, cei 184 CP fiind suficienți pentru orice demaraj, dar și la ieșiri pe autostrată. Pe drumurile asfaltate, ținuta de drum este una foarte sigură, iar suspensiile care absorb bine denivelările asigură o un grad bun de confort.
Sistemul de tracțiune 4MOTION provenit de la Haldex în condiții de rulare normală funcționează în sistem 2WD pentru a reduce consumul de carburant.
Designul interiorului este încă sobru, dar monotonia este spartă de un sistem de infotainment cu ecran tactil, dar și de scaunele din piele și catifea, cu finisaje foarte bine. În interior au loc 5 persoane cu tot cu bagaje, ceea ce face din Golf AllTrack o mașină bună și pentru vacanțe.
Cele mai noi sisteme sunt disponibile și pe Golf AllTrack. Avem sistem de parcare cu cameră de marșarier, asistență a unghiului mort, dar și lane assist. Alături de acestea mai avem și alte sisteme de siguranță mai de bază.
Volkswagen Golf AllTrack 2.0 TDI 4Motion
– 0-100 km/h: 7,8 secunde
– Viteza maximă: 219 km/h
– L/l/î: 4.679/1.799/1.515
– Masă proprie: 1.584
– Volum portbagaj (l) 605
– Cilindree (cmc) 1.968
– Putere (CP) 184 la 3.500 rpm
– Cuplu maxim (Nm) 380 la 1.750 rpm
– Consum mediu 6 l/100 km (mixt)
– Cutie de viteze automată 6 trepte