Grupul german Volkswagen şi producătorul franco-italian de cipuri STMicroelectronics vor dezvolta împreună un nou semiconductor, pe fondul crizei globale a microcipurilor care a tensionat lanţul de aprovizionare al industriei auto, au anunţat companiile miercuri, transmite Reuters.
niţiativa ilustrează modul în care Volkswagen, cel mai mare producător de automobile din Europa, se străduieşte să obţină un control mai mare asupra ofertei de cipuri, care se găsesc în număr tot mai mare în vehiculele de nouă generaţie şi cu emisii scăzute de carbon.
Este pentru prima oară cnd Volkswagen colaborează cu furnizori de semiconductori de rangul doi şi trei, o mişcare pe care directorii au sugerat-o de când deficitul de cipuri a lovit industria auto la sfârşitul anului 2019.â
În luna mai, divizia de software Volkswagen Cariad a anunţat că va folosi şi cipuri de sistem de la Qualcomm pentru conducerea autonomă până la standardele de nivel 4, în care maşina se poate ocupa de toate aspectele conducerii în majoritatea circumstanţelor fără intervenţie umană.
Noul acord nu va afecta acest parteneriat, a spus un purtător de cuvânt al Cariad.
Niciuna dintre părţi nu a dezvăluit implicaţiile financiare ale acordului, care face din STMicroelectronics unul dintre principalii parteneri tehnologici ai Volkswagen.
Cariad şi STMicro urmează să coproiecteze noul cip, care va face parte din familia de semiconductori de microcontrolere Stellar, au declarat companiile într-un comunicat.
Ambele companii ”încep să cadă de acord” că Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC) va produce acest semiconductor, se arată în comunicat.
”Prin cooperarea directă planificată cu ST şi TSMC, modelăm în mod activ întregul nostru lanţ de aprovizionare cu semiconductori. Asigurăm producţia exactă a cipurilor de care avem nevoie pentru maşinile noastre şi asigurăm furnizarea de microcipuri critice pentru anii următori”, a declarat Murat Aksel, şeful de achiziţii al Volkswagen.
Lipsa de semiconductori la nivel global i-a lăsat pe producătorii de automobile din întreaga lume în imposibilitatea de a deservi numărul record de comenzi, având vehicule neterminate care blochează depozitele de luni de zile, iar rezultatul nu este clar.