Volkswagen ar putea decide unde va construi o nouă fabrică de vehicule electrice în Germania până la sfârşitul lunii martie şi intenţionează să crească producţia totală în a doua jumătate a anului 2022, chiar dacă anticipează că deficitul de semiconductori va persista în acest an, transmite Reuters.
Compania anunţase anul trecut că va construi o nouă fabrică de maşini de ultimă generaţie în apropierea sediului său din Wolfsburg, Germania, pentru a-şi creşte competitivitatea, în timp ce producătorul rival de vehicule electrice Tesla construieşte o fabrică lângă Berlin.
Noua fabrică face parte din proiectul Trinity al grupului VW, în cadrul căruia producătorul auto doreşte să construiască un autoturism electric emblematic la Wolfsburg, din 2026, o mişcare despre care consiliul de întreprindere al VW – sindicatul companiei – speră că va asigura viitorul uzinei, în condiţiile în care Volkswagen se pregăteşte să renunţe la vânzarea de maşini cu combustie internă în Europa din 2035.
”Luptăm pentru producţia Trinity chiar aici, în Wolfsburg, ceea ce înseamnă fie în această fabrică, fie în imediata apropiere a fabricii principale”, a declarat şeful consiliului de întreprindere, Daniela Cavallo, într-un comunicat.
Consiliul de întreprindere a declarat că Volkswagen a produs anul trecut cu 330.000 de vehicule mai puţine decât era planificat iniţial la uzina din Wolfsburg, din cauza lipsei semiconductorilor, mai puţin de 400.000 de vehicule ieşind de pe linia de producţie.
Producătorul auto a declarat la începutul lunii februarie că schimburile de noapte la Wolfsburg vor fi întrerupte pe unele linii de producţie din cauza lipsei de cipuri.
În ciuda dificultăţilor legate de furnizarea de cipuri, directorul general Herbert Diess a declarat miercuri că speră să crească producţia în a doua jumătate a anului, modelele de top ale mărcilor premium ale Volkswagen fiind deja vândute pentru tot anul 2022, divizia de camioane primind deja comenzi numeroase.
„Lunile următoare vor fi grele, dar vom continua să fim principala fabrică pentru întregul grup Volkswagen aici, la Wolfsburg. Aici am stabilit direcţia companiei”, a spus Cavallo.