Vehiculul concept Nissan IMx KURO își face debutul la Salonul Auto de la Geneva

Da mai departe!

Nissan IMx KURO a fost prezentat astăzi la Salonul Auto Internațional de la Geneva, marcând debutul european al crossover-ului concept, 100% electric, IMx.

Kuro, care înseamnă „negru” în japoneză, prinde viață cu IMx, prezentat pentru prima oară la Salonul Auto de la Tokyo în octombrie 2017, cu un aspect nou, de culoare neagră, al roților și al capacelor, cu o grilă actualizată și o nouă culoare gri închis a caroseriei.

Nissan IMx KURO ne oferă o perspectivă asupra viitorului Nissan Intelligent Mobility, viziunea companiei de a schimba modul în care mașinile sunt alimentate, conduse și integrate în societate. Conceptul inovator este proiectat să consolideze legătura dintre mașină și șofer, mașina fiind privită ca un partener apropiat, de încredere, ce poate oferi o experiență de conducere mai sigură, mai comodă și mai interesantă.

Îmbunătățirile de pe modelul Nissan IMx KURO includ, de asemenea, integrarea tehnologiei de pionierat Nissan, Brain-to-Vehicle (B2V). B2V interpretează semnalele transmise de creierul șoferului pentru a ajuta la conducere și pentru a ajuta sistemele autonome și manuale ale vehiculului să învețe de la șofer.

Related posts