Vânzările de automobile în UE ar putea să fie mai mici în 2021 decât în anul de criză 2020

Da mai departe!

Înmatriculările de autoturisme în Uniunea Europeană au continuat să scadă în luna noiembrie, pentru a cincea lună consecutiv, ceea ce provoacă îngrijorări că anul 2021 ar putea fi chiar mai slab decât anul de criză 2020, o scădere alimentată de penuria mondială de cipuri care au devenit omniprezente în automobile, dar și de criza economică ce se apropie. În aceeași situație se află și vânzările auto din România, deja prefigurându-se un an mai slab decât 2020.

Conform datelor publicate vineri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), un număr de 713.346 de autoturisme au fost înmatriculate în Uniunea Europeană în luna noiembrie, în scădere cu 20,5% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut şi de asemenea cea mai slabă performanţă pentru o lună noiembrie după 1993.

Scăderi de două cifre au fost înregistrate în multe pieţe auto din UE, inclusiv în trei din cele patru mari pieţe: Germania (-31,7%), Italia (-24,6%) şi Spania (-12,3%). Piaţa auto din Franţa a înregistrat o scădere modestă de 3,2% iar la nivelul UE singurele pieţe auto care au înregistrat creşteri au fost cele din Bulgaria, Irlanda şi Slovenia. Piaţa auto din România a înregistrat o contracţie de 13,4%, în luna noiembrie 2021 fiind înmatriculate 11.480 de autoturisme.

În aceste condiţii, în primele 11 luni ale anului vânzările de autoturisme au înregistrat o uşoară scădere (minus 0,04%) comparativ cu perioada similară a anului trecut, în pofida relansării economice de pe continent. „Penuria de microcipuri a împins vânzările de automobile din UE în teritoriul negativ şi asta în pofida faptului că 2020 constituie o bază de comparaţie extrem de redusă”, comentează ACEA într-un comunicat de presă.

Cu câteva săptămâni înainte de sfârşitul anului, liderul european al industriei auto, Volkswagen, a vândut 2,2 milioane de autoturisme în UE, cu 1,6% mai puţin decât în primele 11 luni ale anului trecut. Grupul german suferă în special de pe urma unei scăderi cu 7,6% a vânzărilor de automobile marca Skoda, chiar dacă diviziile Seat şi Porsche au rezultate bune.

Volkswagen este talonat îndeaproape de Stellantis, care în primele 11 luni a vândut aproape două milioane de autoturisme în UE, în creştere cu 0,4% în ritm anual. Grupul franco-italian a înregistrat un uşor recul pentru Peugeot, în timp ce vânzările de automobile mărcile Fiat şi Citroën sunt stabile iar Opel şi Jeep au creşteri de vânzări.

Grupul Renault afişează la 11 luni o scădere de 9,9% în ritm anual, până la 922.000 de vehicule vândute în UE, în special ca urmare a unui recul de 15,5% în cazul vânzărilor de automobile marca Renault în timp ce vânzările mărci Dacia sunt în uşoară creştere (1,2%), cu 345.368 de unităţi vândute în UE în perioada ianuarie-noiembrie 2021.

România e „pe minus”

În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) arată că înmatriculările de autovehicule au scăzut în România, cu 10,8%, în luna noiembrie a acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, marjă în care autoturismele electrice au consemnat o dublare a înregistrărilor, iar Dacia Spring, primul model „verde” al producătorului auto de la Mioveni, a devenit lider pe acest segment. Pe piaţa naţională, clasamentul pe mărci (la autoturisme + autovehicule comerciale), după 11 luni din 2021, este condus de Dacia (33.250 unităţi), urmată de Ford (10.714), Renault (8.879), Toyota (8.863), Hyundai (8.442), Volkswagen (8.427), Skoda (7.340), Mercedes Benz (6.474), Suzuki (4.171) şi Peugeot (3.586). 

Related posts