Vânzări record în 2023 pentru Kia în Europa 

Da mai departe!

Kia a înregistrat cea mai bună performanță anuală a vânzărilor din Europa în 2023, cu 572.297 de unități vândute, potrivit noilor date publicate de ACEA (European Automobile Manufacturers’ Association). Aceasta înseamnă o creștere a vânzărilor cu 5,4% față de anul precedent, în timp ce cota de piață Kia în Europa a rămas solidă la 4,5%.

Vânzările Kia au crescut datorită cererii în creștere pentru automobilele sale electrificate

Automobilele electrificate, care includ modele hybrid și plug-in hybrid, precum și automobilele 100% electrice, au cumulat 217.145 unități, reprezentând o creștere de 9% față de anul precedent și reprezentând 37,9% din vânzările totale în 2023. Acest lucru se traduce într-un număr record care este de așteptat să crească și mai mult pe măsură ce Kia EV9 își continuă lansarea în toată Europa.

Kia Sportage s-a dovedit a fi cea mai bine vândută linie de modele a mărcii în toată Europa, cu înmatriculări totalizând 165.354. Familia Ceed a fost vândută în 87.246 unități, iar Niro s-a clasat pe locul al treilea cu 73.582 unități vândute.

În plus, vânzările de automobile 100% electrice pentru anul 2023 au crescut cu 22,7%, totalizând 80.999 de unități vândute. Noul model Kia Niro EV a fost vândut în 40.074 de unități, în timp ce premiatul model Kia EV6 a urmat cu 36.195 de unități. În ciuda începerii cu întârziere a vânzărilor, Kia EV9 a înregistrat deja vânzări de 2.843 unități, iar e-Soul de 1.887 unități.

Fabrica europeană din Zilina (Slovacia) a produs mai multe automobile ca niciodată

Anul trecut, peste 350.000 de automobile au ieșit din fabrica de la Zilina (Slovacia). Comparativ cu 2022, acest număr reprezintă o creștere de 12% și marchează prezența de succes și impactul mărcii Kia în Europa. Cea mai mare parte a mașinilor produse în 2023 a fost reprezentată de cea de-a cincea generație a modelului Sportage, până la 60% din total. Restul de 40% a fost reprezentat de diferite versiuni de caroserie ale modelului Ceed.

De asemenea, Kia Slovacia a produs peste 507.000 de motoare în zina sa în 2023, atingând borna cu numărul 7 milioane. Acest lucru reprezintă o creștere de la an la an a producției de motoare de peste 10%.

Kia Charge promovează ambițiile companiei ca marcă de mobilitate electrică.

Cu aplicația Kia Charge, Kia deschide noi oportunități de încărcare a automobilelor electrificate cu energie verde, asigurând un proces 100% eco-friendly. Kia Charge a atins noi culmi cu peste 95.000 de înregistrări până la sfârșitul anului 2023, o creștere de 54% față de anul precedent. Acoperirea punctelor de încărcare a crescut cu 63% (acum peste 643.000) față de 2022. În acest scop, operatorul IONITY, partenerul al Kia, a anunțat recent că rețeaua sa cuprinde acum aproximativ 600 de parcuri de încărcare și peste 3.300 de puncte de încărcare HPC (High Power Charging) în 24 de țări europene.

Europa contribuie în mod semnificativ la noul record global de vânzări.

În 2023, Kia a obținut noi recorduri de vânzări și la scară globală. Producătorul a încheiat anul cu 3,1 milioane de unități vândute în total. La acestea, Kia Europe a contribuit cu 18,5%, subliniind traiectoria sa puternică în Europa. În total, vânzările globale au înregistrat o creștere de 6,3% față de anul trecut. În 2024, Kia vizează vânzări globale de 3,2 milioane de unități. Pe regiuni, marca se așteaptă să vândă 530.000 de unități în Coreea de Sud și 2.663.000 de vehicule pe piețele emergente.

Mișcarea care inspiră

Kia intenționează să-și consolideze pe mai departe poziția în topul pieței globale de automobile electrice în acest an prin introducerea de noi modele EV, prin sporirea atractivității produselor sale cu o tehnologie de conectivitate îmbunătățită și pregătirea diviziei sale PBV. Prin astfel de eforturi, compania își va continua creșterea și își va atinge obiectivul de a deveni un furnizor de soluții de mobilitate sustenabilă.

Related posts