Ți-ai pregătit mașina pentru sezonul rece?

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Rubrica pe care AutoReport.ro o face împreună cu Auto Soft te pregătește pentru iarnă. Odată cu venirea sezonului rece, de multe ori încep și problemele la mașină.

Pentru a fi sigur că poți circula în siguranță în această iarnă, verifică lista de mai jos:

Menține presiunea adecvată în anvelope

Presiunea în anvelope poate fi o problemă în timpul iernii din cauza temperaturilor scăzute. Anvelopele tind să se dezumfle odată ce temperatura scade sub 0 grade Celsius.

În mod uzual, presiunea în anvelope se verifică o dată pe săptămămână, deoarece o presiune mică în anvelope înseamnă de multe ori o reducere a consumului de carburant șio uzare mai rapidă a anvelopelor.

Deoarece presiunea necorespunzătoare în anvelope reduce controlul mașinii în toate condițiile, umflarea corectă este deosebit de importantă în condițiile dificile de iarnă.

Verifică bateria și înlocuiește-o dacă este necesar

Bateriile auto tind să nu mai funcționeze iarna din cauza tensiunii suplimentare impuse de vremea rece, motivul fiind că motoarele lucrează mai mult din cauza uleiului de motor îngroșat cauzat de temperaturile scăzute.

Schimbă anvelopele dacă nu sunt de iarnă sau dacă sunt prea uzate

Deoarece anvelopele sunt atât de esențiale pentru navigație și siguranța în timpul conducerii, este extrem de important să investești într-un set de anvelope care să-ți asigure ferm vehiculul de sol și să prevină derapajul. Sistemele de siguranță de înaltă tehnologie încorporate într-o mașină vor deveni inutile fără anvelopele de iarnă potrivite.

Anvelopele de iarnă te vor ajuta să menții siguranța pe șosea, oferind un control mai bun, distanțe de opriri mai scurte, mai multă tracțiune pe zone înclinate, pe zăpadă mare sau gheață.

Nicio altă anvelopă nu va putea oferi aceeași tracțiune și siguranță ca o anvelopă de iarnă, care este special creată pentru acest anotimp.

Verifică frânele periodic

Frânele autoturismului sunt supuse la mult mai multă presiune în timpul iernii decât în alte anotimpuri așa că ar fi înțelept să verifici sistemele de frânare o dată sau de două ori în timpul sezonului.

Zăpada poate crea multă umiditate, iar sarea poate cauza apariția ruginii pe rotoare și asta reduce buna funcționare a sistemului de frânare. Iarna este dificil de condus din cauza temperaturilor scăzute și a tuturor fenomenelor meteorologice dificile, așa că niște frâne bine întreținute sunt mai mult decât necesare.

Înlocuiește lichidul de frână și de parbriz cu formule pentru iarnă

Precipitațiile din timpul iernii pot degrada lichidul de frână, acesta începe să se murdărească și primește în el molecule de apă care nu sunt bune pentru mașină. Este necesar să ai un lichid de frână și parbriz potrivite pentru iarnă, deoarece alte tipuri pot îngheța pe vreme rece.

Menține rezervorul plin

Păstrează rezervorul de benzină mai mult de jumătate plin în orice moment și complet plin pentru călătoriile din afara orașului pe timpul iernii.

Când există mult spațiu gol într-un rezervor de benzină, umezeala va începe să se acumuleze, iar acest lucru poate dilua combustibilul și poate pune presiune excesivă asupra pompelor și altor piese ale mașinii. Și dacă acea umiditate acumulată îngheață, daunele pot fi mult mai substanțiale. Este esențial să menții rezervorul cât mai plin posibil în timpul iernii.

Cu cât există mai mult combustibil în rezervor, cu atât se poate acumula mai puțină apă. În cazul mașinilor care vor fi conduse rar în timpul iernii, un rezervor plin poate ajuta la prevenirea daunelor cauzate de umiditatea interioară a unei mașini nefolosite de mult timp.

Ca să ai parte de călătorii liniștite și în siguranță este indicat să iei în considerare toate informațiile prezentate în articol, vei fi sigur că vei trece peste iarnă mai ușor și fără incidente.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Facebooktwitterlinkedinrssyoutube

Related posts