Tesla a anunțat rezultatele pentru 2023, sub ținta stabilită de Elon Musk

Da mai departe!

Tesla a publicat cifrele de vânzări pentru ultimul trimestru al anului 2023, cu o creștere mai mică față de nivelurile cu care producătorul obișnuise piața și acționarii în anii trecuți. Pe întreg anul, volumul anunțat a fost mai mare cu aproape 80.000 de mașini față de 2022, pe fondul ieșirii din criza de semiconductori.

Tesla a vândut în intervalul septembrie – decembrie 484.507 autovehicule, destul de departe de pragul de 500.000 de mașini, marcând însă cel mai bun trimestru din istoria mărcii. Rezultatul trimestrial al Tesla a fost sub cel anunțat de BYD, care a vândut în trimestrul 4 un total de 526.409 vehicule complet electrice, fiind astfel pentru prima dată când compania chineză depășește Tesla.

Creșterea reușită de constructorul american de automobile în trimestrul patru a fost de 19,5 procente, mult sub ambițiile și așteptările lui Elon Musk și ale investitorilor. Creșterea a fost susținută în special de Model 3 și Model Y, care au însumat ambele, așa cum sunt ele raportate de companie, 461.538 unități, cu 70.000 de unități în plus față de nivelul din 2022, adică 18,9%. Modelele din segmentul superior, S și X, au crescut cu 34 procente, dar volumul acestora este în continuare foarte mic, de 23.000 de unități. Producția Tesla a crescut mai lent față de 2022, ca răspuns la scăderea cererii la nivel global, cu 13,8% pentru Model 3 și Y și în scădere cu 11,6% pentru S și X, având o valoare totală de 494.507 autoturisme produse în 2023, cu 12,6% mai multe decât în anul anterior.

Pe întreg anul, rezultatul Tesla raportat a fost de 1,8 milioane de vehicule, cu 10% mai mic decât ținta de 2 milioane fixată de Elon Musk la începutul lui 2023, dar peste rivalii de la BYD, care au vândut 1,5 milioane de vehicule electrice, din totalul de 3 milioane de vehicule cu toate tipurile de propulsie.

Sub impactul puternic al frânării cererii de automobile electrice, în Europa și SUA, și cu o concurență din ce în ce mai solidă în China, principala piață a mărcii, Tesla a înregistrat o majorare extrem de bună, aproape 38%, a vânzărilor, dar sub cele aproximativ 50% necesare pentru a atinge ținta stabilită.

Practic, marca americană a livrat în plus față de 2022 aproape 500.000 de vehicule, un volum uriaș pentru orice constructor auto. Model 3 și Model Y au însumat un volum de 1,74 milioane de vehicule livrate, în timp ce Model S și X s-au limitat la un total de 68.874 unități, cu numai 3,3 procente peste volumul de anul trecut. De menționat însă că o bună parte din vehiculele livrate de Tesla anul acesta au fost comandate în 2022, ceea ce explică și o creștere mai lentă a producției. În total, au fost asamblate 1,84 milioane vehicule Tesla, în SUA, China și Europa, cu 34,8% mai multe față de cele produse în 2022. Dacă Model 3 și Model Y au avut un volum mai mare al producției cu 36,7%, Model S și X au fost produse într-un volum mai mic cu 0,5% ca urmare a reducerii cererii pentru aceste două modele.

Tesla urmează să anunțe rezultatele financiare pentru 2023 pe 24 ianuarie.  

Related posts