Siemens Energy și Porsche, alături de alți parteneri, anunță progrese în dezvoltarea de e-combustibil neutru climatic

Da mai departe!

Siemens Energy, împreună cu producătorul de mașini sport Porsche și o serie de companii internaționale, dezvoltă și implementează un proiect-pilot în Chile care se așteaptă să devină prima instalație integrată din lume, de tip comercial, la scară industrială pentru fabricarea combustibililor sintetici neutri climatic (e-combustibili). În faza pilot, aproximativ 130.000 de litri de e-combustibili vor fi produși încă din 2022. În alte două etape, capacitatea urmează să fie mărită la aproximativ 55 de milioane de litri de e-combustibili pe an până în 2024 și aproximativ 550 de milioane de litri de e-combustibili până în 2026. Porsche va fi principalul client pentru combustibilul verde. Alți parteneri ai proiectului sunt compania de energie AME, compania petrolieră ENAP din Chile și compania italiană Enel.

Proiectul pilot „Haru Oni” din provincia Magallanes profită de condițiile de vânt excelente din sudul Chile pentru a produce combustibil neutru din punct de vedere climatic cu ajutorul energiei eoliene regenerabile. Ca parte a Strategiei Naționale privind Hidrogenul din Germania, pentru a sprijini proiectul, Siemens Energy va primi o subvenție de aproximativ 8 milioane de euro de la Ministerul Federal pentru Economie și Energie, a anunțat astăzi ministerul.

Christian Bruch, CEO Siemens Energy: „Crearea unei economii energetice durabile va necesita o schimbare de paradigmă. Energia regenerabilă nu va mai fi produsă doar acolo unde este nevoie, ci acolo unde resursele naturale precum vântul și soarele sunt disponibile la scară mare. Deci, vor apărea noi lanțuri de aprovizionare în întreaga lume pentru a transporta energie regenerabilă dintr-o regiune în alta. Acest lucru este deosebit de important pentru Germania, care trebuie să importe energie pentru a satisface cererea la nivel național. Hidrogenul va juca un rol din ce în ce mai important în stocarea și transportul energiei. Acesta este motivul pentru care sprijinul guvernului german pentru proiect este un semnal important ”.

Oliver Blume, CEO Porsche: „Electromobilitatea este o prioritate maximă la Porsche. E-combustibilii pentru automobile sunt o completare utilă – dacă sunt produși în părți ale lumii unde există un surplus de energie durabilă – și sunt un element suplimentar pe drumul spre decarbonizare. Avantajele lor țin de ușurința în utilizare: e-combustibilii pot fi folosiți la motoarele cu combustie și hibride și pot folosi rețeaua existentă de stații de alimentare. Folosindu-i, putem contribui în continuare la protejarea mediului. În calitate de producător de motoare performante și eficiente, avem o vastă expertiză tehnică. Știm exact de ce caracteristici de combustibil au nevoie motoarele noastre pentru a funcționa cu un impact minim asupra mediului. Implicarea noastră în prima fabrică comercială integrată de e-combustibili din lume sprijină dezvoltarea viitorilor combustibili alternativi”.

Peter Altmaier, Ministrul Federal al Economiei: „Hidrogenul este o componentă cheie pentru realizarea cu succes a transformării energetice în fiecare sector. De aceea, prin Strategia Națională privind Hidrogenul, ne propunem să profităm de oportunitățile pe care le oferă hidrogenul pentru politica climatică, energetică și economică. Știm că nu vom putea acoperi cererea națională exclusiv din producția internă și vom avea nevoie de parteneriate internaționale. Așadar, sunt foarte încântat să văd că Siemens Energy și Porsche dezvoltă capacitatăți de producție în alte țări, împreună cu structurile de import, pentru hidrogenul verde și produsele sale colaterale. Datorită cunoștințelor germane, pentru prima dată în lume, inovația din laborator va fi acum aplicată într-o unitate de producție comercială, integrată”.

Siemens Energy este co-dezvoltator al proiectului „Haru Oni” (cunoscut și sub numele de proiect HIF) și servește ca integrator de sisteme pentru a acoperi întregul lanț valoric – de la generarea de energie folosind turbine eoliene Siemens Gamesa, până la producerea de hidrogen verde și transformarea în combustibil sintetic. Electroliza flexibilă PEM (PEM = Proton Exchange Membrane) a companiei este ideală pentru utilizarea energiei eoliene.

În calitate de principal client al combustibilului, Porsche intenționează ca într-o primă fază să utilizeze e-combustibilii din Chile în proiectele pilot. Printre acestea se numără utilizarea în modelele Porsche motorsport, la Porsche Experience Centers și, de asemenea, în perspectivă, și pentru mașinile sport de serie. Producătorul de mașini sport va avea o investiție inițială de aproximativ 20 de milioane de euro.

AME este principalul dezvoltator și proprietar al companiei proiect HIF (Highly Innovative Fuels). Enel este un cofinanțator al fabricii, cu accent pe energia eoliană și electroliză. ENAP va sprijini proiectul oferind personal de operare, întreținere și logistică.

Chile, cu condițiile sale climatice excelente pentru energia eoliană și costul scăzut aferent al energiei electrice, are un potențial foarte ridicat în termeni internaționali pentru producerea, exportul și utilizarea locală a hidrogenului verde. Pentru a genera hidrogen verde, electrolizatorii folosesc energia eoliană pentru a disocia apa în cele două componente ale sale, oxigenul și hidrogenul. În al doilea pas, planurile necesită filtrarea CO2 din aer și apoi combinarea acestuia cu hidrogenul verde pentru a forma metanol sintetic. Rezultatul este metanolul regenerabil, care poate fi transformat în combustibil ecologic folosind o tehnologie MTG (Methanol To Gasoline) care urmează să fie licențiată și susținută de ExxonMobil.

Related posts