Șeful Stellantis: vehiculele electrice vândute în SUA și Europa sunt profitabile. „Ne luptăm frontal cu Tesla.”

Da mai departe!

Deși în primii ani de viață vehiculele electrice avea ca scop, în principal, atingerea țintelor de emisii CAFE, pentru a nu plăti penalități uriașe, acum mașinile care merg exclusiv cu baterii produc profit companiilor, în pofida costurilor foarte mari de producție. Carlos Tavares, șeful Stellantis, spune că este nevoie de o atenție mărită la cheltuielile de producție.

Vehiculele electrice vândute de Stellantis generează profit, după cum susține Carlos Tavares, CEO al companiei și un susținător al tranziției rapide la propulsia electrică. El a declarat într-o conferință dedicată investitorilor că este nevoie de prețuri accesibile pentru această categorie de vehicule, pentru a putea atrage noi categorii de clienți, în special cei din clasa de mijloc.  „Aceasta este o ecuație pe care o poți rezolva doar dacă reduci costurile și la asta suntem destul de buni”, a spus Tavares, potrivit Automotive News. El a mai subliniat faptul că în Europa, compania se luptă „frontal” cu Tesla, pentru clienți, reușind să depășească în acest an vânzările brandului american.

Carlos Tavares a amintit de noul Citroen e-C3, dezvoltat ca un competitor pe segmentul entry-level al mașinilor electrice, o mașină care va fi profitabilă cu ajutorul platformei low-cost, botezată „smart car”, chiar dacă va costa 23.300 de euro, un preț similar cu versiunea superioară a modelului Dacia Spring.

Mai mult, Tavares a explicat că încearcă permanent să egalizeze marjele celor două tipuri de propulsii, BEV și ICE. „Lucrăm la asta de câțiva ani și aș spune că obținem rezultate”. El a spus că vânzările de mașini electrice sunt profitabile atât în Europa, cât și în SUA. „Reducem decalajul față de ICE mai repede în Europa decât în SUA, pentru că am început mai devreme, dar obținem rezultate”.

Stellantis are în plan să lanseze până în 2030 peste 75 de automobile complet electrice, la nivel global, la acel moment compania având de gând să devină complet electrică în Europa, pe segmentul de autoturisme.

Pentru a reuși să producă mașini electrice accesibile, Stellantis a semnat un acord de colaborare cu Leapmotor, o companie chineză care a cedat companiei europene dreptul de distribuire a mașinilor sale în afara Chinei. Stellantis a plătit 1,5 miliarde de dolari pentru 20% din Leapmotor.

„Consolidăm afacerea Leapmotor în afara Chinei, care începe cu un punct de aprovizionare care este cu 30% mai competitiv din punct de vedere al costurilor decât orice vă puteți da seama în lumea occidentală”, a spus Tavares, care a explicat că mașinile vor ajunge în Europa cu „minus 30%”, printr-o companie controlată de Stellantis.

Related posts