Constructorul auto francez Renault, proprietarul Dacia, a anunţat joi că împreună cu partenerii săi Valeo şi Valeo Siemens eAutomotive intenţionează să dezvolte şi să producă în Franţa o nouă generaţie de motoare pentru automobile electrice, transmite Reuters.
Cele trei companii intenţionează să fie primele care vor produce în masă un motor electric cu o putere de 200 kW fără a utiliza metale rare, începând din 2027. Producţia acestui motor, care va fi destinat nevoile proprii ale Renault, se va realiza la uzina de la Cléon (Franţa).
„Acest parteneriat este o nouă dovadă a capacităţii noastre de a fi în fruntea revoluţiei electrice care are loc în industria auto”, a declarat directorul general de la Renault Group, Luca de Meo.
Separat, Renault a anunţat că susţine un moratoriu asupra exploatării miniere de adâncime şi se angajează să excludă metalele de pe fundul mării din lanţul său de aprovizionare. Decizia celor de la Renault creşte presiunile asupra industriei miniere de adâncime, care îşi propune să extragă metale pentru baterii, cum ar fi cobalt, nichel şi mangan de pe fundul mării.
Un purtător de cuvânt al Renault a declarat că apelul pentru un moratoriu este în linie cu poziţia Guvernului de la Paris, deoarece Franţa „intenţionează să investească în explorarea fundului mării pentru a identifica potenţiale soluţii pentru extracţia durabilă”.
În luna octombrie a anului trecut, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a catalogat explorarea fundului mării drept o prioritate de investiţii pentru Franţa, subliniind potenţialul de a obţine acces la „metale rare”, precum şi o mai bună înţelegere a ecosistemelor marine. Guvernul francez este principalul acţionar al Renault, cu o participaţie de 15,01%.
Însă Macron nu s-a declarat un susţinător al mineritului de pe fundul mării, deoarece industria în curs de dezvoltare ar putea distruge speciile încă nedescoperite, după cum spun criticii iniţiativei. „Presimt că voi da naştere unei controverse, nu vorbesc de exploatare pentru moment, vorbesc de explorare”, a spus Emmanuel Macron într-un discurs ţinut în luna octombrie când a lansat planul de investiţii ‘France 2030’.
Sigla Renault a apărut pe un site web care se opune mineritului de adâncime în care sunt enumerate companiile care au susţinut moratoriul, între care se află Google, Samsung SDI şi BMW Group. Un purtător de cuvânt al Renault a spus că logo-ul a fost adăugat marţi, iar decizia a fost luată ca parte a strategiei de producţie sustenabilă a producătorului auto.
Companiile care au semnat moratoriul se angajează să excludă astfel de metale din lanţurile lor de aprovizionare şi să nu finanţeze exploatarea minelor de adâncime. Moratoriul cere o demonstraţie clară, înainte de orice exploatare de adâncime, că aceasta poate fi gestionată într-un mod care să asigure protecţia habitatelor marine.
Autoritatea Internaţională pentru Fundul Mării (ISA), un organism al Naţiunilor Unite, elaborează reglementări pentru exploatarea minelor de pe fundul mării aflate în afara oricărei jurisdicţii naţionale. Negocierile au fost întrerupte de pandemia globală, dar întâlnirile personale ale Consiliului ISA şi ale Adunării ISA au avut loc în decembrie. Consiliul ISA – organul executiv al ISA – se va întruni în perioada 21 martie – 1 aprilie.